Ştiri locale

Donare de alimente de Ziua Mondială a Săracilor în Sfântu Gheorghe

Aproximativ 160 de voluntari şi angajaţi ai Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe vor derula, la sfârşitul acestei săptămâni, o acţiune pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost şi a celor cu posibilităţi materiale reduse.

Reprezentanţii organizaţiei au precizat că acţiunea marchează „Ziua mondială a săracilor”, care a fost introdusă de Papa Francisc din anul 2017 şi va avea loc pe 18 noiembrie.

„Timp de 24 de ore mai mulţi voluntari vor porni în căutarea persoanelor fără adăpost din Sfântu Gheorghe, cărora le vor oferi pături groase, ceai cald şi îi vor îndruma către adăpostul de noapte, unde aceştia pot beneficia de consultaţii medicale şi sprijin constant în vederea îmbunătăţirii condiţiei lor şi reintegrării în societate”, menţionează reprezentanţii Serviciului de Ajutor Maltez.

Organizatorii evenimentului au precizat că acţiunea va viza şi familiile cu mulţi copii, cu posibilităţi materiale reduse, dar şi pacienţii internaţi în secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, pe care nu îi vizitează nimeni, precum şi persoanele vârstnice de la Căminul de bătrâni „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe, care vor primi pachete cu alimente şi produse de igienă.

Cetăţenii care vor dori să sprijine această acţiune vor putea face donaţii în punctele de colectare ce vor fi amplasate în faţa mai multor biserici din municipiu.

70 de sendvișuri și 50 de litri de ceai cald pentru persoanele fără adăpost

„Dorim să facem 35 de pachete cu sendvișuri și prăjituri. În fiecare pachet vor fi câte două sendvișuri, vom face aproximativ 60-70 de brioșe și 50 de litri de ceai, din care aproximativ 35 de litri vom distribui celor care pleacă dimineața de la adăpost, iar restul îl vom împărți persoanelor fără adăpost pe stradă. De asemenea, vom împărți pături pentru cele 4-5 persoane care încă nu intră în adăpostul de noapte, iar duminică, la sediul Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe vom organiza și un prânz pentru persoanele fără adăpost, care vor primi o masă caldă și un desert”, ne-a declarat coordonatorul voluntarilor, Székely Róbert.

„Vom merge în localitățile din jurul orașului Sfântu Gheorghe, la Valea Crișului, Vâlcele, Ghidfalău, Arcuș, la aproximativ 30 de familii, și vom distribui pachete cu produse de igienă atât pentru femei, cât și pentru bărbați: gel de duș, săpun, pastă de dinți, un mic prosop, deodorant, spumă și lamă de ras pentru bărbați și produse pentru igiena intimă pentru femei”, a mai explicat Székely Róbert.

Programul complet al campaniei de 24 de ore (17/18 noiembrie)

0:00 – Începerea campaniei de 24 de ore la sediul Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, după care o echipă pornește cu pături și ceai cald în căutarea persoanelor fără adăpost din oraș.

3:00 – Pregătirea sendvișurilor și coacerea prăjiturilor pentru pachetele de dimineață

7:00 – Predarea pachetelor cu sendvișuri și prăjituri oamenilor fără adăpost în fața Adăpostului de noapte.

9:00 – Sfânta Liturghie

10:00-13:00 – Colectarea alimentelor din donaţii în fața Bisericii Reformate Centrale, care vor fi distribuite nevoiașilor care aparțin de acea parohie.

11:30 – Slujbă și prânz pentru persoanele fără adăpost la sediul Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe

12:00-14:00 – Pregătire pentru masa de prânz împreună cu copiii din cartierul Őrkő pentru familiile lor în sala de sport a Centrului Social (lângă școală).

13:00 – Împărțirea pachetelor de prânz și pachetelor de alimente pentru familii, bătrâni nevoiașe și pentru oamenii fără adăpost.

15:00 – Împărțirea pachetelor de alimente pentru familiile numeroase

16:00 – Vizitarea bătrânilor internați la Spitalul de Urgență dr. Fogolyán Kristóf. Tot în acest timp vizitarea bătrânilor de la Căminul Zathureczky Berta.

Voluntarii noștri vor împărți pachete de igienizare corporală.

17:00-19:00 – Colectarea alimentelor din donaţii în fața bisericii Krisztus Király, care vor fi distribuite nevoiașilor care aparțin de acea parohie.

20:00 – Vizionare de film pentru oamenii fără adăpost

21:00 – Pregătirea sendvișurilor pentru ziua următoare

Pe lângă colectarea alimentelor de bază din donaţii la bisericile sus-menționate, se vor înființa puncte de măsurare a tensiunii și a glicemiei.

banner we radio