
Doi tineri din Vâlcele i-au furat telefonul unui bărbat din Sfântu Gheorghe după ce l-au amenințat
Joi, 8 mai a.c., polițiștii au identificat și reținut doi bărbați bănuiți de tâlhărie calificată, unul în calitate de autor, celălalt complice.
Din primele verificări efectuate de polițiști în urma sesizării primite prin numărul unic de urgență 112, s-a stabilit că victima, un bărbat de 41 de ani, ar fi fost abordat de către doi necunoscuți, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, în seara zilei de 1 mai a.c., iar după ce aceștia l-au amenințat cu acte de violență, i-au smuls telefonul și au fugit.
În cauză, în urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii au identificat doi tineri în vârstă de 18 și 23 de ani, ambii din comuna Vâlcele, bănuiți de comiterea acestei fapte.
Pentru probarea faptei, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție la domiciliile celor vizați, în urma acestora fiind identificate și ridicate bunuri cu valoare probatorie în cauză. De asemenea, oamenii legii au pus în executare și mandate de aducere emise pentru cei doi, față de aceștia dispinându-se măsura reținerii pentru 24 de ore.
La data de 9 mai a.c., unul dintre cei doi, tânărul de 23 de ani, a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând arestul preventiv pentru 30 de zile.
În cauză cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)
