Ştiri locale

Directorul Multi-Trans: „Așteptăm finalizarea proiectului european pentru cele 12 autobuze verzi. Am avut feedback foarte bun la testarea autobuzului electric”

Autobuzul electric, pe care locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe l-au putut „testa” gratuit în perioada 6-10 septembrie, a primit recenzii pozitive din partea celor care au călătorit cu el, iar conducerea Multi-Trans așteaptă finalizarea proiectului de modernizare a infrastructurii transportului public, prin intermediul căruia vor fi achiziționate 12 autobuze ecologice cu propulsie electrică.

Titesz Zoltán, directorul societății, a precizat că până la finalul anului 2023, în cadrul proiectului va fi construit un sediu nou, vor fi amenajate noi stații, automate pentru bilete, iar autobuzele ecologice le vor înlocui pe cele care circulă în prezent, și care au o vechime de peste două decenii.

„Feedback-ul a fost pozitiv, pentru că în afară de faptul că sunt autobuze verzi, deci nu poluează, sunt autobuze noi, de ultimă generaţie, dotate cu ultima tehnologie. Feedback-ul a fost foarte, foarte bun, aşteptăm cu nerăbdare să se finalizeze acel proiect mare pe fonduri europene în care avem o grămadă de module, de la e-ticketing, până la linii noi, autobuze şi staţii noi inteligente. Acest proiect este al Primăriei, noi nu avem voie, conform reglementărilor, să participăm direct, deci Primăria participă la acest proiect pe fonduri europene, ei fac caietele de sarcini şi investiţia necesară. Ce trebuie ştiut este că până la sfârşitul anului 2023 trebuie să se finalizeze prima fază a proiectului, adică să avem cele 12 autobuze, sediul nou, linii noi, e-ticketing, închiriere de biciclete. Acum Primăria este în faza finală, va apărea şi caietul de sarcini pentru autobuze, şi apoi pentru sediu şi celelalte lucruri care se leagă de noi”, a explicat Titesz Zoltán.

Societatea a fost înființată în anul 1997, iar în prezent funcționează cu 13 autobuze, care însă sunt vechi de peste 20 de ani, cele mai noi fiind achiziționate din străinătate în urmă cu câţiva ani, la mâna a doua.

„Avem mai multe autobuze dar sunt rezerve, sunt foarte vechi, se mai defectează din când în când, deci folosim cam 13-14 autobuze urbane. Vechi sunt toate, de fapt, cel mai vechi are sigur 20 de ani”, a explicat directorul Multi-Trans.

Proiectul de modernizare a infrastructurii de transport public a municipiului Sfântu Gheorghe ca parte a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă se va finanţa prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 cu aproape 15 milioane de lei. Acesta prevede şi o serie de intervenţii care să faciliteze mersul pe jos şi cu bicicleta, cum ar fi crearea de noi piste pentru ciclişti şi punerea în funcţiune a unui sistem de închiriere a bicicletelor.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio