Ştiri locale

Directorul medical al Spitalului Județean: „Nu pot să îmi explic cum există medici antivacciniști, după tot ce au învățat în facultate”

Nivelul de încredere al populației în sistemul sanitar, și nu numai, a scăzut semnificativ în ultimii ani, fapt care a afectat, în parte, și campania de vaccinare anti-Covid, consideră conducerea Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe.

În plus, nici modul în care au fost alese și transmise informațiile oficiale, de la debutul programului național de vaccinare anti-Covid, nu a fost cel mai potrivit pentru a ajuta populația să înțeleagă că vaccinarea este cel mai puternic instrument de prevenire de care dispune sănătatea publică.

Publicitate

Managerul Spitalului Județean, András-Nagy Róbert, a afirmat că fiecare persoană este liberă să aleagă dacă se vaccineză sau nu, însă decizia trebuie luată doar în urma unei documentări corecte, din surse verificate.

„Vedem că oamenii nu au încredere în sistem, lipsesc acele informări care să ajungă la toate nivelurile de inteligență, adică să fie pe limbajul fiecăruia. Nu a fost niciodată o comunicare care să ajungă la cetățean (…) Se merge pe speriat, în loc să fie transmise informații concrete, palpabile, pe baza cărora fiecare să poată trece prin filtrul de inteligență informația respectivă, și să ia o decizie. Și noi asta încercăm să transmitem: este bine să te vaccinezi, dar tu trebuie să decizi. Noi îți spunem ce vedem la noi în spital, și anume că cei care s-au vaccinat pleacă acasă în câteva zile chiar dacă ajung la noi, nu stau internați 2-3 săptămâni. Niciodată nu am spus că dacă ești vaccinat nu contractezi virusul, sau că nu ajungi la Terapie Intensivă, dar șansele sunt mai mari să nu ajungi la ATI, decât dacă nu te vaccinezi. Dacă cineva se documentează în privința vaccinării, atunci nu Facebook-ul este sursa ideală pentru a afla niște informații științifice”, a subliniat managerul unității medicale.

În privința cadrelor medicale care transmit mesaje anti-vaccinare, directorul medical al spitalului, dr. Roşu Mátyás, a declarat că atitudinea acestora este în contradicție cu studiile medicale de specialitate pe care le-au urmat.

„Populația nu mai are așa mare încredere în sistemul sanitar, în cel de învățământ, nici în poliție, sunt tot felul de studii iar sociologii ar putea să răspundă de ce a scăzut atât de mult încrederea populației în medici. Este și o deficiență de sistem, în ansamblul său (…) Mă miră dar, din păcate, avem colegi în județ și în țară care sunt antivacciniști. Mă minunez și nu pot să îmi explic cum cu toate datele științifice și cu tot ce au învățat în facultate și în specializare ei sunt antivacciniști. Chiar dacă ești antivaccinist, fii pentru tine, păstrează-ți opinia pentru tine”, a spus directorul medical.

Recent, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că medicii care transmit populației mesaje antivacciniste și răspândesc știri false sau dezinformează populația trebuie să fie trași la răspundere.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio