Sport, Ştiri locale

Diószegi László: „Suntem noi visători de felul nostru, dar nimeni nu visa să-i batem cu 6-0. Niciun fotbalist nu mai este de vânzare”

Sepsi OSK a trecut clar de vicecampioana Bulgariei, CSKA Sofia, victorie 4-0 (2-0 în tur) și s-a calificat în turul 3 preliminar din Conference League. Preşedintele lui Sepsi, Diószegi László, a fost încântat de jocul formației sale. Diószegi László le-a transmis fotbaliștilor lui Sepsi că vor încasa o primă importantă pentru calificare și a transmis că niciun fotbalist nu mai este de vânzare. Principalul vizat era Marius Ștefănescu, dorit de Rapid și aflat în vizorul celor de la FCSB.

„Suntem noi visători de felul nostru, dar nimeni nu visa să-i batem cu 6-0. Am făcut un meci extraordinar de bun și mă încântă dăruirea jucătorilor. N-am stat, n-am așteptat, am atacat și le-am dat șase goluri! Jucătorii o fac pentru bani, pentru glorie, pentru club. Acum vine prima! Eu cred că toată țara e mândră de Sepsi! Am arătat un fotbal extraordinar în cele două meciuri și trebuie să felicit pe toată lumea. Suntem alături de jucători, le dăm sprijinul și iată că astăzi am făcut un spectacol. Chiar nu exagerăm, dar în această seară a fost un spectacol făcut de Sepsi. Nu vorbim încă de țeluri mărețe, trebuie să fim realiști și să stăm cu picioarele pe pământ. Acum ne gândim la meciul cu Oțelul de luni, apoi la meciul cu Aktobe de joi. Aveau 4-1 în tur, nu contează că au pierdut. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar dorința asta a jucătorilor ne face să mergem mai departe”, a spus Diószegi László după meci.

„Am transpirat de la căldură, am alergat de colo-colo. Nu mai contează nimic. Se mai duce un kilogram de pe mine. Contează cel mai mult ce s-a întâmplat în această seară. Momentan nu știu dacă vom cere amânarea meciului cu Oțelul, o să folosim poate alți jucători, jucători mai puțin folosiți. După ne gândim la meciul cu Aktobe. După un asemenea meci ar trebui să fiu prost ca să vând și să dezmembrez echipa. M-am hotârât: Ștefănescu nu mai pleacă de la Sepsi, chiar dacă și astăzi am primit o ofertă pentru el. Rămânem împreună, nu mai pleacă nimeni! Poate ne mai trebuie un fundaș central, dar eu nu vreau să aduc doar de dragul de a aduce”, a declarat Diószegi László.

Sepsi OSK a trecut clar de CSKA Sofia (2-0 în tur, 4-0 la retur) și va juca în turul 3 preliminar împotriva lui FC Aktobe. Kazahii au trecut de georgienii de la Torpedo Kutaisi, victorie 4-1 în tur și eșec 1-2 la retur. Manșa tur dintre Sepsi și Aktobe se joacă pe 10 august, la Sfântu Gheorghe. Returul e programat o săptămână mai târziu, în Kazakhstan.

Marius Ștefănescu a fost din nou unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lui Sepsi în disputa de la Sf. Gheorghe. La final, a oferit declarații pline de entuziasm.

„Un meci de colecție, un meci foarte bun făcut de noi. Știam că o să vină să se califice, dar nu știau ce-i așteaptă. Mă bucur că am reușit să ne calificăm. Scorul spune totul! Ne bucură că nu luăm goluri și sper să ducem cât mai mult această serie. Treaba noastră e să ne pregătim bine, până acum ne iese totul. Urmează Aktobe, o deplasare lungă, dar primul meci e acasă și sper să-l rezolvăm de aici. Nu știu nimic despre plecare mea, nu știu despre ce se vorbește. Înțeleg ce spune patronul, dar dânsul decide. Dacă cluburile se înțeleg, urmează să văd și eu și vom vedea ce se va întâmpla. Tot timpul la fotbal este presiune, dar nu mă gândesc să plec. Mă simt bine la Sepsi”, a spus Marius Ștefănescu.

Cosmin Matei: „Atmosferă senzațională!”

„A fost un meci frumos într-o atmosferă senzațională, pentru prima dată stadionul plin! Ne-au ajutat mult, ne-a ieșit tot ce ne-am propus și rezultatul ne dă aripi, ne dă moral pentru următorul tur. E extrem de important că n-am luat gol. Nu mă așteptam niciodată să batem CSKA la un asemenea scor. Mă așteptam să fie mult mai echilibrat, plus că noi am plecat cu a doua șansă la meciul tur. Nu știu ce fel de echipă este Aktobe îi vom studia, trebuie să înscriem, să nu luăm goluri. Avem un start perfect nu se aștepta nimeni, iar acum pot spune că Aktobe este mai accesibilă decât a fost Djurgarden sezonul trecut. Avem șanse mari să prindem play-off-ul de Conference League. Avem o echipă solidă, dar nu ne gândim la titlu în Liga 1. Este greu ,dar ne batem la podium”, a declarat Cosmin Matei.

Adnan Aganovic: „Cea mai mare seară din istoria clubului!”

„Cea mai mare seară din istoria clubului! Am bătut-o pe CSKA, o echipă cu o mare istorie, dar am dovedit că suntem echipa mai matură. Eu am avut un gol și pasă de gol, mi-am făcut treaba. Să nu uitați să sunt croat și am o genetică foarte bună, nu contează vârsta. Mă pregătesc foarte bine, îmi fac treaba. Asta e meseria mea. Cel mai important e că am bătut, că n-am luat gol și ne-am calificat” a spus şi  Adnan Aganovic, mijlocașul lui Sepsi.

Liviu Ciobotariu: „A fost o dublă perfectă”

„E un sentiment de bucurie, o seară minunată pentru noi. A fost o dublă perfectă. Am încheiat dubla fără gol încasat, am marcat șase goluri. Un joc foarte bun de partea noastră, în ambele partide. Sunt bucuros pentru această calificare, dar și pentru jocul prestat.

Îmi felicit jucătorii. Nu am avut un meci ușor, chiar dacă scorul arată că ar fi fost lejer. Nu a fost așa. În prima repriză, CSKA a avut ocazii bune de a marca, dar apărarea noastră a funcționat perfect. O seară minunată pentru noi, care ne aduce bucurie și satisfacție.

Am crezut în calificare. După primul joc, știam că nu o să fie ușor, dar am crezut în calificare. Echipa s-a montat foarte bine, jucătorii au fost foarte motivați. Ne-am dorit să facem fericiți cei 7-8 mii de suporteri care au venit la stadion. A fost o atmosferă fantastică”, a declarat Liviu Ciobotariu.

Sepsi se gândeşte să ceară amânarea meciurilor din campionat

Oficialii lui Sepsi au o altă mare temere înaintea „dublei” din turul 3 preliminar. Diószegi László își face grijiri cu privire la deplasare anevoioasă spre Kazakhstan. Zborul cu charterul este de minim 7 ore! În aceste condiții, Sepsi se gândește să ceară oficial amânarea meciurilor din Superligă împotriva Oțelului (7 august) și a lui CFR Cluj (12 august). Pe 10, respectiv 17 august, covăsnenii au programată „dubla” cu Aktobe.

 

 

 

Publicitate
banner we radio