
Vot istoric în Parlamentul European: Din 2035 vor fi interzise maşinile noi pe benzină sau motorină
Parlamentul European s-a pronunţat, miercuri, în favoarea interzicerii vânzărilor de maşini noi dotate cu motoare cu ardere internă începând din anul 2035, dar decizia va trebui supusă aprobării Consiliului Uniunii Europene şi probabil vor apărea obiecţii.
„Vot istoric în Parlamentul European: deputaţii se pronunţă pentru interzicerea motoarelor cu ardere internă la vehicule noi din 2035”, a reacţionat Comisia Europeană, amintind că prezentase această propunere în iulie 2021, în cadrul setului de măsuri pentru reducerea poluării.

Însă Parlamentul European nu este for decizional unic. Consiliul Uniunii Europene, în care sunt reprezentate statele membre, se va pronunţa până la sfârşitul acestei luni asupra planului propus de Comisia Europeană şi probabil vor apărea obiecţii, astfel că va trebui elaborat un nou proiect, care să fie agreat atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliul Uniunii Europene.
Obiecţiile privind maşinile electrice se referă la timpul mare de încărcare a bateriei, la lipsa infrastructurii staţiilor de încărcare şi la poluarea generată de acumulatori. De asemenea, energia electrică s-a majorat, iar necesarul de electricitate va creşte exponenţial. În acest context, Germania a pledat pentru dezvoltarea unor combustibili ecologici.