Despăgubiri de peste 270.000 de lei în urma atacurilor produse de urși anul acesta în județul Covasna
Peste 180 de atacuri ale ursului au avut loc în județul Covasna în prima jumătate a acestui an, iar de la începutul acestei luni au fost raportate până în prezent 31 de cazuri, potrivit Prefecturii Covasna.
Printre victimele atacurilor s-au numărat și două persoane, care din fericire au supraviețuit, însă bilanțul autorităților județene arată că urșii au ucis în acest an 25 de bovine, 146 de ovine, două capre, 7 porci, un iepure, 31 de stupi de albine și 325 de păsări domestice, iar pradă le-au căzut și culturile agricole.
Prefectul Ráduly István a declarat marți, în cadrul conferinței lunare a Prefecturii, că pagubele provocate de urși în prima jumătate a acestui an sunt comparabile cu cele înregistrate pe tot parcursul anului 2021. Din cele 13 autorizații de împușcare solicitate anul acesta de autorități, 10 au fost puse în executare.
„În acest an, până pe 30 iunie, au fost semnalate 181 de atacuri asupra animalelor domestice, (…) au fost depuse 88 de cereri de despăgubire de către fermierii din județul Covasna, în valoare totală de peste 270.000 de lei. Din păcate, au existat și două cazuri în care ursul a atacat omul, ceea ce este foarte grav, chiar dacă persoanele a supraviețuit atacului. Anul acesta au fost solicitate 13 autorizații de împușcare a urșilor, iar zece dintre ele au fost puse în executare”, a spus prefectul, care le-a solicitat primarilor să dea dovadă de mai multă fermitate în tratarea acestei probleme.
Primarii cer restabilirea cotelor de împușcare valabile înainte de 2016
În urma întâlnirilor pe care Prefectura Covasna le-a avut în ultima perioadă cu primarii localităților afectate de atacurile animalelor sălbatice, a fost realizat un set de propuneri care a fost transmis către Ministerul Mediului.
Printre solicitările edililor se numără sancționarea persoanelor care continuă să hrănească animalele sălbatice fără să realizeze că tocmai acest comportament iresponsabil duce ulterior la astfel de atacuri, dar și restabilirea cotelor de vânătoare dinainte de 2016.
„Primarii consideră că trece prea mult timp între momentul atacului ursului (când se dă alarma la numărul de urgență 112), intervenția jandarmilor și până când se întrunește comisia competentă. În același timp, aceștia ar dori ca despăgubirile să fie disponibile nu numai pentru pagubele provocate animalelor domestice și culturilor agricole, ci și pentru pagubele provocate locuințelor și clădirilor și pentru atacurile asupra persoanelor. Cer, de asemenea, aplicarea de amenzi pentru cetățenii care hrănesc animalele în mod iresponsabil. Cu toate acestea, primarii consideră că aceste măsuri sunt doar o soluție temporară: un control rezonabil al populației de urși poate fi realizat doar prin restabilirea cotei de vânătoare de dinainte de anul 2016”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.
Aceeași sursă precizează că reprezentanții Jandarmeriei Covasna sunt nemulțumiți de faptul că în cele mai multe cazuri sunt singurii care intervin atunci când sunt făcute apeluri la 112 care anunță atacuri ale urșilor, în vreme ce membrii comitetului local responsabil nu se deplasează în teren.
Conform datelor Prefecturii Covasna, numărul cazurilor în care urșii sunt observați în zonele rezidențiale din județul Covasna crește de la o lună la alta. Astfel, dacă în luna martie a acestui an au fost semnalate 9 cazuri, iar în aprilie 5, în luna mai numărul apelurilor la 112 crescuse la 13. În luna iunie au fost făcute 22 de apeluri la 112, iar în iulie, până în prezent, au fost raportate 31 de cazuri.
(Ioana Ardeleanu)