Ştiri locale

„Dăruiește un zâmbet pentru o familie” – o nouă campanie a Asociației Salvatore, înainte de Paște

Sub sloganul „Dăruiește un zâmbet pentru o familie”, voluntarii Asociației Salvatore din Sfântu Gheorghe au demarat săptămâna aceasta o nouă campanie de ajutorare a persoanelor vârstnice care trăiesc singure, și a familiilor nevoiașe din județ, cărora și-au propus să le ofere un Paște mai fericit.

Începând de marți, 2 martie, cei care doresc să se implice în această campanie pot cumpăra, în schimbul sumei de 5 lei, bilete de tombolă, urmând ca din banii adunați să fie pregătite pachete cu cele necesare pentru masa de Paști.

Publicitate

Președintele Asociației, Buna Hunor, ne-a spus că ținta este ca în urma acestei campanii să fie  strânsă o sumă suficientă pentru realizarea a 200 de pachete cu alimente de bază. 

„De marți se pot găsi bilete de tombolă la voluntarii Asociației. Costă 5 lei, iar cu ajutorul sumelor strânse vrem să ajutăm familiile nevoiașe și persoanele vârstnice care trăiesc singure. Ne dorim să pregătim 200 de pachete pe care le vom distribui în tot județul, exact cum am făcut în campania de Crăciun, și ne propunem să ajutăm și un orfelinat din județ, dar depinde și câte bilete de tombolă vom putea vinde”, ne-an spus președintele Asociației Salvatore.

Cei care doresc să cumpere bilete de tombolă trebuie să sune la numărul de telefon 0742 125 157, iar voluntarii le vor livra acolo unde este nevoie.

Actul de caritate le poate aduce persoanelor care cumpără bilete de tombolă și premii, fiind înscrise automat în tragerea la sorți care va avea loc în data de 31 martie.

Președintele Asociației Salvatore a mai precizat că vor fi puse în joc aproximativ 50 de premii, printre care produse cosmetice, articole vestimentare, cursuri de prim ajutor, și chiar produse lactate sau articole de uz casnic.  

***

De Crăciun, sute de familii din județul Covasna, care au posibilități financiare reduse, au primit ajutoare în urma donațiilor făcute în cadrul campaniei „Cumpără bilet de tombolă ca și Crăciunul altora să fie complet” – „sora” campaniei din preajma sărbătorilor Pascale.

Atunci, peste 150 de pachete cu alimente de bază și alte 200 cu dulciuri au fost distribuite de către voluntarii Asociației Salvatore la familii din 17 localități covăsnene, dar și la unele case de tip familial și centre de zi din județ.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio