Ştiri locale

Cutremur puternic azi noapte resimțit în multe oraşe din ţară

Un cutremur cu magnitudinea estimată inițial la 5,4 și apoi revizuită la 5,2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de joi spre vineri, 31 ianuarie 2020, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la adâncimea de 121 de kilometri, în Vrancea, la ora 3:26 și s-a simțit destul de puternic și în București.

Inițial, magnitudinea cutremurului a fost estimată la 5,4 și adâncimea la 126 de km, dar ulterior datele au fost actualizate de INFP, care a revizuit magnitudinea seismului la 5,2 pe Richter și adâncimea la 140 de km.

Publicitate

Cutremurul s-a simțit și la Constanța, Bacău, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Suceava, dar și Chișinău.

Este cel mai mare eveniment seismic care s-a produs în ultimul an în România.  În 2019, cel mai puternic cutremur din zona seismică Vrancea a fost înregistrat la 3 septembrie și a avut magnitudinea de 4,5.

Cele mai puternice cutremure din România

În ultimii ani, cel mai puternic seism din România a avut loc la 28 octombrie 2018, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.

Cele mai mai puternice cutremure produse în România în ultimii 30 ani au fost în 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter.

Cel mai puternic cutremur de pe teritoriul României nu a fost cel din 1977, deși în percepția publică tinde să se creadă acest lucru, chiar și astăzi, la mai bine de 40 de ani de la cutremur. Seismul din 4 martie 1977 a avut magnitudinea de 7,4.  INCDFP arată căcel mai mare cutremur care a avut loc în România a avut magnitudinea de 7,9. Seismul s-a produs la ora 12:55, în data de 26 octombrie 1802, la o adâncime de 150 de kilometri, în zona seismică Vrancea.

Cel mai puternic seism al secolului XX a avut loc la 10 noiembrie 1940. Magnitudinea a fost de 7,7 Mw, intensitatea IX pe scara Mercalli și s-a produs la o adâncime de 150 de km. Cu o durată de 45 de secunde, seismul a produs pagube majore în București, sudul Modovei și Multenia. A fost simțit de la Sankt Petersburg și Moscova la Samara, Odessa, Istanbul, Atena și chiar Marsilia, potrivit INFP.

Experții INFP spun că în orice moment se poate produce un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 în zona seismică Vrancea, la adâncimi între 60 și 180 kilometri, iar această zonă nu este singura în care pot avea loc cutremure majore cu potențial distructiv.

Cea mai veche referință a unui cutremur ce a avut loc pe teritoriul actual al României este pentru un cutremur din anul 455. Cel mai vechi dintre cutremurele cu dată certă este cel din 29 august 1471. Există și referințe cu privire la tsunamiuri provocate de cutremure în Marea Neagră. 

Publicitate
banner we radio