Ştiri locale

Crucea Roşie Covasna recrutează voluntari din rândul elevilor. Înscrierile se încheie la finalul lunii noiembrie

Crucea Roşie Covasna îşi extinde echipa de voluntari care activează în orașele Sfântu Gheorghe și Covasna. Reprezentanții organizației recrutează tineri, în special din rândul elevilor de liceu și gimnaziu, care îşi doresc să se implice activ în acţiunile şi campaniile umanitare.

Înscrierile se derulează până în data de 30 noiembrie, iar elevii interesați pot solicita mai multe informaţii la numerele de telefon: 0745 797 210 (pentru municipiul Sfântu Gheorghe) și 0768 617 691 (pentru orașul Covasna).

Coordonatoarea voluntarilor, Opra Zsófia-Szende, a precizat că tinerii vor parcurge un curs introductiv şi vor fi instruiţi cum să acţioneze în cazul producerii unor dezastre.

„Sunt mai mulți voluntari care au terminat clasa a XII-a și ne dorim să mai aducem tineri. Ideal ar fi să reușim să recrutăm în jur de 25-30 de voluntari, în special elevi. Vârsta minimă ar fi 13 ani, dar de preferat ar fi să aibă 14 ani împliniți. Nu avem o limită maximă de vârstă, dar în general dorim să recrutăm din rândul elevilor. Cei care doresc să candideze, pot suna la unul dintre numerele de telefon indicate și vor primi un link pentru completarea online a formularului de solicitare. Întâi vor trece printr-un curs introductiv, inclusiv legat de Crucea roșie, vor da un test, după care pot începe. Programul de voluntariat și-l fac ei, avem diferite programe: de prim ajutor, pentru dezastre, programe de strângere de fonduri, vom începe și programul de iarnă, și dorim să implicăm cât mai mulți voluntari”, ne-a spus Opra Zsófia-Szende.

Tinerii vor primi adeverinţe care să ateste că desfăşoară activitate de voluntariat, şi care le vor putea fi utile, pe viitor, atât pentru obţinerea unor burse, cât şi la angajare, sau în cazul depunerii unor proiecte care necesită finanţare.

În prezent, la nivelul judeţului, Crucea Roşie Covasna are 82 de voluntari activi.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio