Ştiri locale

Criza medicamentelor pentru diabet, deocamdată fără soluție inclusiv în judeţul Covasna. Ce opțiuni au bolnavii

De mai bine de un an, odată cu apariția pandemiei Covid-19, medicamente vitale pentru pacienții cu diabet, precum Siofor, Glucophage și altele similare care au ca substanță activă clorhidratul de metformină sunt de negăsit în farmaciile din toată țara, iar județul Covasna nu face excepție.

Și Euthyrox-ul, medicament folosit de bolnavii cu afecțiuni tiroidiene, lipseşte de câteva luni din farmacii, iar pacienții și rudele lor îl caută cu disperare.

Publicitate

Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională Unifarm sunt cei care ar trebui să rezolve aceste probleme, însă deocamdată par să nu fi găsit o soluţie.

„Există o criză în mod special la metformin, ca denumire comercială internațională, care se găsește cu dificultate. (…) Există farmacii care și-au creat lanțuri de aprovizionare și mai aduc, dar în general Sioforul se găsește cu greutate. Ministerul Sănătății și Unifarm trebuie să găsească soluții pe termen lung”, ne preciza în urmă cu câteva săptămâni directorul Casei județene de Asigurări de Sănătate, Dragoș Tatu.

De ce a dispărut Sioforul din farmacii?

De fapt, criza ar fi legată de medicamentele „ieftine”, explică președintele Colegiului Farmaciștilor din județul Covasna, potrivit căruia sunt importate cantități insuficiente, iar stocurile se golesc rapid.

„Glucophage, Siofor și Metformin sunt același medicament dar sub alte denumiri. Metforminul este substanța activă, fiecare fabrică îi dă o denumire comercială. Este o problemă la nivel național, și nu doar de acum, deja de peste un an. Se importă puțin, unele surse zic că a fost ceva infectare la materia primă a Sioforului, dar din surse sigure nu am reușit să aflu nici eu care este problema. O altă cauză ar fi și prețul, pentru că în România e prea ieftin. Teoretic, în România medicamentele sunt cele mai ieftine din Uniunea Europeană, iar dacă o fabrică dă prea ieftin, dă puțin, e oarecum logic. Și asta ar fi o cauză, deci se importă puțin. Metforminul în județul nostru se găsește, să spunem, puțin câte puțin. Și farmacia noastră primește 5-10 cutii, dar pe o rețetă de 3 luni deja minim 2-3 cutii se duc”, ne-a spus Președintele Colegiului Farmaciștilor din județul Covasna, Szabó Péter.

„Depozitele au de aprovizionat două-trei județe, iar stocurile se golesc în câteva ore”

Cert este că Siofor, cel mai utilizat antidiabetic oral, nu prea mai este disponibil și nici nu se știe când sau dacă va mai fi, astfel că soluția rămâne ca bolnavii să apeleze la alte medicamente care conţin aceeaşi substanţă activă.

Problema rămâne faptul că cererea este foarte mare iar stocurile sunt limitate. În lipsa acestor medicamente vitale, un bolnav de diabet poate intra în comă hiperglicemică.

„Este greu. Și cu Euthyroxul a fost criză, acum se mai găsește față de perioada similară a anului trecut, deci e mai bine, dar nu strălucit. E foarte greu de aprovizionat, depozitele au două sau trei județe de aprovizionat și primesc doar 1.000 de cutii de Siofor. În Brașov, în 3 ore cantitatea aia se duce. A început o fabrică din România să facă Metformin, dar nici acela nu prea se găsește pentru că e la început, iar dacă lipsesc celelalte e normal că acesta se duce repede. Noi zicem că e lista neagră asta cu Siofor, Euthyrox și alte câteva care lipsesc, dar în afară de ele se descurcă colegii din județ, mari probleme nu am avut”, ne-a explicat președintele Colegiului Farmaciștilor.

Deși oarecum de înțeles, teama de a nu rămâne fără medicamentele vitale îi împinge pe unii să golească stocurile atunci când le găsesc în farmacii, fără să se gândească la situația în care îi pun pe alți bolnavi care au la fel de mare nevoie de ele.

Apel la cunoştinţele din străinătate

Preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Covasna, medicul Lucia Şereş, spune că de cele mai multe ori nici măcar Metformin, înlocuitorul Sioforului, nu se găseşte în judeţ iar unii bolnavi au rămas fie fără tratament, fie cu stocuri care să le mai ajungă doar câteva zile.

Disperați, și în lipsa opțiunilor, unii au ajuns să apeleze la cunoștințele din străinătate pentru a le procura pe bani, deşi ar avea dreptul la gratuitate.

„Nici metformin nu se găseşte, este substanţa activă, deci este acelaşi lucru ca Siofor dar niciuna nu se găseşte. Sunt foarte mulţi pacienţi diabetici care caută cu disperare. (…) Chiar întâmpinăm dificultăţi, săracii pacienţi caută disperaţi şi nu găsesc. Nici cu bani nu reuşesc să găsească, deşi au dreptul la gratuitate. (…) Avem pacienţi care au mai avut pe ici, pe colo, au căutat disperaţi, dar unii au rămas chiar fără tratament. Un pacient mi-a zis zilele trecute că mai are doar pentru o săptămână, deci trebuie găsită o soluţie pentru că aceşti pacienţi se pot dezechilibra, se agravează boala, nu pot fi lăsaţi aşa. Nu este o soluţie să caute disperaţi prin judeţ, prin ţară, trebuie găsită o soluţie”, ne-a spus dr. Lucia Şereş.

„Medicul de familie nu are voie să schimbe reţeta. Diabetologul este cel care recomandă tratamentul”

Întrebată dacă ar putea fi prescrisă o altă substanţă pentru tratarea acestei boli, dr. Lucia Şereş ne-a explicat că medicul de familie nu poate schimba tratamentul recomandat de specialist, iar pentru ca pacienţii să poată primi un medicament alternativ este nevoie de un drum la cabinetul diabetologului care poate să schimbe schema de tratament.

„Eu i-aş sfătui pe pacienţi să meargă la diabetolog, doar aşa pot să găsească, eventual, o formulă de medicament pentru ei. Nu le trebuie bilet de trimitere, sunt luaţi în evidenţă şi pot să meargă direct, după o programare bineînţeles. Noi nu avem voie să modificăm reţeta, diabetul este tratat de diabetolog, noi doar prescriem reţeta pe baza scrisorii medicale de la specialist, deci nu putem să le dăm altceva”, a mai explicat medicul.

Contactată telefonic, medicul specialist diabetolog dr. Kicsi-Mátyus Ildikó de la Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, ne-a explicat că reţetele sunt emise în baza unui protocol naţional, iar medicii de familie pot prescrie substanţa activă, conform scrisorii medicale de la specialist.

„Este un protocol naţional, medicul de familie prescrie reţeta pe baza unei scrisori medicale. Substanţa de bază este metformin, iar pe reţetă nu se scrie denumirea comercială ci substanţa de bază, deci medicul va putea prescrie această substanţă”, ne-a explicat specialistul.

La nivel mondial, potrivit International Diabetes Federation Atlas, în prezent sunt în evidenţă peste 460 de milioane de diabetici, iar până în 2045 numărul ar putea ajunge la 700 de milioane.

Anual peste 4,5 milioane de persoane mor din cauza diabetului zaharat (un deces la fiecare 7 secunde) și alte zeci de milioane suferă de complicații precum boli cardiovasculare, insuficiența renală, boli neurologice, orbire sau amputare, potrivit Federației Internaționale de Diabet.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio