Ştiri

Criminalul din Caracal a recunoscut că le-a ucis pe cele două tinere dispărute

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, și-a recunoscut, în urmă cu puțin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei Măceșanu, cât și al Luizei Melencu, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului. Suspectul ar fi spus însă că fetele ar fi venit de bună voie pentru a întreține relații sexuale.

„Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreținere relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urma acelor discuții le-a lovit și în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declarațiile dânsului au venit de bună voie”, a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă.

„Este vorba despre datele care se știau”, a mai spus el.

„Nu există alte crime”, a mai spus avocatul.

„Nu știu, nu cunosc”, a spus Bogdan Alexandru, întrebat ce l-a făcut să recunoască.

Anchetatorii verifică o groapă de gunoi aflată la 300 de metri de casa lui Gheorghe Dincă.

Deocamdată nu se știe dacă autorul a anunțat și unde sunt cadavrele, pentru că până acum anchetatorii nu au găsit vreun corp, ci doar urme umane.

Însă, imediat după declarația avocatului, acesta a mers alături de anchetatori la o groapă de gunoi aflată la 300 de metri de casa suspectului principal.

Gestul bărbatului de 66 de ani de a recunoaște cele două crime a venit după ce, dimineață, legiștii au confirmat suspiciunea anchetatorilor, după primele rezultate ADN: oasele găsite în curtea lui sunt de om.

De asemenea, hainele, bijuteriile și firele de păr descoperite în mașina și casa suspectului sunt ale Alexandrei.

Între timp, duminică, la casa și curtea lui Gheorghe Dincă continuă perchezițiile pentru a se stabili cu exactitate cum s-au produs crimele.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar joi fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că a fost sechestrată și violată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

În luna aprilie a acestui an, Luiza Mihaela Melencu, tot din județul Dolj, a dispărut în condiții similare: a luat o mașină la ocazie. După ce a apărut cazul Alexandrei, au început bănuielile că ea a fost o altă victimă a lui Gheorghe Dincă, în vârstă de 66 de ani.

Începând de vineri, el se află în arest prevenit pentru trafic de minori și viol. Acum însă, acestor acuzații i se aduce și acuzația de omor deosebit de grav.

banner we radio