Info Trafic

Covăsnean ajuns la spital după ce autoutilitara în care era pasager a ajuns într-un pârâu, la Remetea

Un bărbat de 39 de ani din județul Covasna a ajuns la spital, miercuri după-masă, după ce o autoutilitară în care se afla ca pasager a ajuns într-un pârâu, pe raza localității harghitene Remetea. Potrivit polițiștilor, accidentul s-a petrecut după ce șoferul autoutilitarei, un bărbat de 59 de ani din localitate, a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă. Ambii au fost răniți, fiind transportați la spital.

„Miercuri, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gheorgheni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Remetea, soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Din primele cercetări efectuate de colegii noștri la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 59 de ani, din Remetea, conducea o autoutilitară, având ca pasager un alt bărbat de 39 de ani, din județul Covasna. La un moment dat, conducătorul auto ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un pârâu. În urma impactului, atât șoferul, cât și pasagerul au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții IPJ Harghita.

Aceștia precizează că șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care nu a indicat prezența alcoolului în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar deschis vătămare corporală din culpă.

Publicitate
banner we radio