Ştiri locale

Copilul dispărut săptămâna trecută la Sfântu Gheorghe a fost găsit

În urma mediatizării în data de 10 august a.c. a cazului de dispariție a unui minor care pe parcursul săptămânii trecute a plecat voluntar de la domiciliu în loc necunoscut și care până la momentul depunerii sesizării nu a revenit, în aceeași zi cu mediatizarea cazului, în jurul orelor 23.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe, despre faptul că a găsit minorul dispărut.

În zonă a fost direcționat cu celeritate un echipaj din cadrul I.J.J. Covasna, care l-a identificat pe minorul în vârstă de 15 ani.

Acesta nu prezenta urme de vizibile de violență și nici nu a fost victima vreunei agresiuni.

Minorul a fost predat instituției competente spre luarea de măsuri legale.

Cu această ocazie, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna dorește să adreseze mulțumiri cetățenilor și reprezentanților mass-media pentru implicarea în eforturile de căutare a minorului.

(Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio