La cea de-a 25-a ediție a Forumul Național al Copiilor, desfășurată în perioada 26–30 mai, 100 de copii din București și din 14 județe ale țării au transmis un semnal clar către autorități: sănătatea mintală, prevenirea adicțiilor, educația sexuală și protecția mediului sunt prioritățile lor reale.
Potrivit concluziilor dezbaterilor, adolescenții se confruntă cu o scădere a satisfacției față de viață și o deteriorare a stării de bine emoționale. Fetele peste 14 ani și copiii din mediul rural sunt categoriile cele mai afectate de stres, demoralizare și lipsa accesului la sprijin psihologic. În același timp, trei din zece copii cunosc persoane din anturaj care au consumat droguri, semnalând o expunere tot mai mare la riscuri în mediul școlar.
În acest context, copiii au formulat un pachet clar de recomandări, adresate ministrului Sănătății, reprezentanților Guvernului și Parlamentului, Agenției Naționale pentru Politici în Domeniul Drogurilor, Administrației Prezidențiale și altor instituții. Printre cele mai importante solicitări se numără:
- Educație pentru sănătate – obligatorie, științifică, adaptată vârstei, predată de specialiști, cuprinzând sănătate mintală, prevenirea adicțiilor, igienă, nutriție și educație sexuală realistă;
- Servicii psihologice – un consilier la 250 de elevi și un psiholog la 500, evaluări psihologice anuale ale personalului din școli și eliminarea obligativității acordului parental pentru consiliere, de la vârsta de 15 ani;
- Combaterea adicțiilor – linii telefonice anonime pentru raportare, centre județene de reabilitare pentru minori, reguli mai stricte pentru vânzarea de alcool și tutun minorilor;
- Sănătatea reproducerii – educație sexuală fără condiționare parentală, acces gratuit la produse de igienă intimă și contraceptive în școli, centre de consiliere dedicate tinerilor;
- Mediu – reducerea poluării aerului cu 50% până în 2030, clădiri școlare cu emisii zero, cursuri pentru meserii verzi, sancționarea poluatorilor și extinderea spațiilor verzi cu cel puțin 20%.
Recomandările sunt fundamentate pe cercetări recente realizate de Salvați Copiii și parteneri, iar copiii subliniază că nu mai e timp pentru dezbateri fără acțiune. „Vrem educație care ne ajută să înțelegem lumea și să ne protejăm pe noi înșine”, au transmis participanții.
Detalii complete și documentul integral de poziție pot fi consultate pe site-ul Organizației Salvați Copiii: www.salvaticopiii.ro


