Ştiri locale

Consiliul Judeţean Covasna a premiat elevii și profesorii cu rezultate deosebite

Un număr de 467 de elevi şi 256 de cadre didactice vor primi premii în bani din partea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna pentru rezultatele deosebite obţinute în acest an la etapele judeţene ale competiţiilor sportive şi concursurilor pe discipline.

Programul de sprijinire a talentelor a fost lansat în anul 2019, la iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, cu scopul de a încuraja şi recompensa elevii şi dascălii care desfăşoară activităţi extraşcolare şi obţin rezultate remarcabile, iar anul acesta Consiliul Judeţean a dublat bugetul alocat premiilor, care a ajuns la 200.000 de lei.

Potrivit reprezentanţilor CJ Covasna, în cursul zilei de miercuri au fost înmânate premiile elevilor şi dascălilor de la unităţile de învăţământ din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, iar săptămâna viitoare vor fi premiaţi cei din oraşele Covasna, Întorsura Buzăului şi Baraolt.

„Judeţul Covasna este un judeţ prietenos cu elevii. Considerăm că timpul şi energia investite în predare şi învăţare se răsplătesc, de multe ori, cu beneficii atât la nivel individual, cât şi la nivelul comunităţii. Le acordăm un sprijin deosebit tinerilor care vor să înveţe şi altceva decât ceea ce este cuprins în programa şcolară obligatorie, care muncesc mai mult, care ajung să exceleze. Mulţumirile şi recunoaşterea meritelor se îndreaptă şi către profesorii care îşi dedică timpul liber pentru a-şi ajuta elevii să devină din ce în ce mai buni. (…) Calitatea sistemului de educaţie din România se deteriorează. Vrem să îmbunătăţim această situaţie în judeţul nostru”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

Câştigătorii primului loc la concursurile individuale sunt premiaţi cu câte 250 de lei de către Consiliul Judeţean, cei de pe locul al doilea cu 200 de lei, iar cei de pe locul al treilea cu 150 de lei. La sporturile de echipă se acordă 200 de lei pentru locul I, 150 de lei pentru locul al doilea şi 100 de lei pentru locul al treilea. 

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio