Ştiri locale

Consiliul Județean Covasna a aprobat demolarea Centrului de agrement din Zăbala și reconstruirea acestuia

Consilierii județeni au aprobat joi, în ședință ordinară, demolarea Centrului de Agrement din localitatea Zăbala, aflat în administrarea Școlii Populare de Arte și Meserii, în locul căruia va fi construită o tabără nouă, care va putea asigura cazare pentru 50-70 de persoane.

Investiția va fi realizată prin Programul Operațional Regional 2021-2027, Axa prioritară 7 – „O regiune cu turism sustenabil”, Nota conceptuală și Tema de proiectare fiind aprobate încă din luna noiembrie a anului trecut.

Publicitate

Autoritățile județene au motivat necesitatea investiției prin faptul că imobilele se află în stare avansată de degradare, nu mai corespund normelor de alimentație publică și agrement și nu mai pot fi folosite eficient pentru organizarea de tabere școlare, prezentând risc de prăbușire și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în apropiere.

„Expertul tehnic, în urma analizării clădirilor aferente Centrului de Agrement Zăbala, a constatat că aceste construcții nu au asigurată rezistența mecanică și stabilitatea necesară, conform normativelor și standardelor în vigoare. Construcțiile se încadrează în clasa de risc seismic II (CRsII), construcții care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore. Aducerea obiectivului la o încadrare într-o clasă de risc seismic care ar asigura siguranța și stabilitatea în exploatare, ar necesita o serie de intervenții cu un grad ridicat de complexitate care nu ar justifica, din punct de vedere economic, implementarea acestora. Astfel, ca urmare a rezultatelor analizei efectuate prin expertiza tehnică, se recomandă demolarea clădirilor”, se arată în documentația aprobată de consilierii județeni în cursul zilei de joi.

Conform proiectului, noua tabără din Valea „Csipkés” va fi construită pe o suprafață de 500 mp, pe 3 nivele, cu o suprafață desfășurată de 1.500 mp, și va putea asigura cazare pentru 50-70 de persoane. Clădirea va dispune de dormitoare cu două și cu trei paturi, fiecare având grupuri sanitare proprii, bucătărie, cameră tehnică cu centrală termică, depozite, holuri, spălătorie/uscătorie, grupuri sanitare separate pentru bărbați și femei, sală de mese pentru 80 de persoane, terase, dar și o sală de conferințe pentru 80 de persoane.

Centrul de agrement va fi reconstruit prin Programul Operațional Regional 2021-2027, Axa prioritară 7 – „O regiune cu turism sustenabil”, valoarea lucrărilor fiind estimată la peste 12.5 milioane de lei fără TVA, din care peste 10,5 milioane de lei pentru construcții și montaj.

Nota conceptuală și tema de proiectare au fost aprobate anul trecut, la finalul lunii noiembrie.

Joi, în ședință ordinară, consilierii județeni au aprobat Studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții, indicatorii tehnico-economici, Raportul de expertiză tehnică, precum și trecerea imobilelor din domeniul public al Județului Covasna, în domeniul privat, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora. De asemenea, a fost aprobată radierea din cartea funciară a construcțiilor scoase din funcțiune și demolate.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio