Ştiri locale

Consiliul Elevilor Covasna, despre sancțiunea primită de profesorul din Turia care a lovit 4 elevi: „Decizia este cât se poate de puerilă și dezamăgitoare; nu vom sta cu mâinile în sân”

Consiliul Elevilor Covasna consideră că sancțiunea aplicată profesorului de istorie care a agresat la începutul lunii octombrie 4 elevi, unul dintre aceștia necesitând îngrijiri medicale, este una „puerilă și dezamăgitoare”, și va ataca decizia Comisiei de Disciplină din cadrul Școlii Gimnaziale Turia.

Cadrul didactic și-a recunoscut fapta, iar la finalul anchetei interne, demarată de conducerea școlii, s-a luat decizia ca acesta să nu mai poată participa timp de doi ani la concursuri pentru ocuparea unui post didactic superior.

Contactat telefonic, inspectorul şcolar general, prof. Kiss Imre, a precizat că deși legea permite suspendarea acestui drept pe o perioadă de până la 3 ani, Consiliul de Administrație al școlii a decis aplicarea interdicției pe o perioadă mai scurtă, și a ținut să precizeze că următoarea sancțiune, ca severitate, ar fi fost desfacerea contractului de muncă.

Decizia este criticată, însă, de reprezentanții elevilor, care spun că vor face toate demersurile pentru ca „lucrurile să fie îndreptate cu adevărat”.

„Din păcate, mă văd nevoit să clarific ceva: suntem în luna octombrie 2022, an al secolului XXI: un secol în care persoanele care ar trebui să educe generația de mâine, consideră că abuzul este o metodă eficientă pentru a face asta. Profesorul din Turia care a abuzat 4 copii, dintre care unul a avut nevoie de îngrijiri medicale, predă în continuare. Mă întreb, doar: cum pot ceilalți copii să meargă la școală cu gândul că profesorul lor de istorie a abuzat 4 colegi? Cum pot părinții copiilor să știe că, oricând, copiii acestora, înainte să vină acasă de la școală, trebuie să treacă pe la un spital? Mă întreb, doar. Decizia luată în privința cadrului didactic este una cât se poate de puerilă și dezamăgitoare: nu mai poate candida pentru o funcție de conducere în următorii 2 ani. Și da, este în continuare la catedră. Bineînțeles, nu vom sta cu mâinile în sân și nu ne oprim până nu vom ști că lucrurile vor fi îndreptate cu adevărat. Vom contesta decizia Comisiei de cercetare disciplinară din cadrul școlii și vom face presiune în continuare”, a transmis președintele Consiliului Elevilor Covasna, Marian Calcea.

Amintim că în data de 7 octombrie, profesorul de istorie, care predă la Școala Gimnazială „Kicsi Antal” din Turia, a lovit 4 elevi, iar unul dintre aceştia, în vârstă de 12 ani, a ajuns la spital în urma „corecției” primite. Sâmbătă, la o zi după incident, profesorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în centrul de Arestare Preventivă al IPJ Covasna. Ulterior, în data de 13 octombrie, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc au anunţat că elevul în vârstă de 12 ani a fost examinat de un medic legist, acesta din urmă stabilind că leziunile suferite de copil necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Pe numele profesorului de istorie (Solyom Zoltán, în vârstă de 39 de ani) a fost deschis dosar penal pentru purtare agresivă, acesta fiind în continuare cercetate de oamenii legii.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio