Ştiri locale

Concertul 3 Sud Est de la Festivalul Kürtőskalács, anulat din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID

Organizatorii Festivalului kurtoskalacs şi al deliciilor dulci, programat la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe, au anunţat anularea mai multor concerte din cauza situaţiei epidemiologice, printre care şi cel al formaţiei 3 SUD-EST.

Potrivit acestora, la concursul de preparat kurtoskalacs s-au înscris 12 concurenţi, care se vor întrece pentru obţinerea titlului “Kurtoskalacs-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”.

Publicitate

În programul festivalului mai sunt cuprinse diverse evenimente culturale, sportive, recreative şi educative, care se vor desfăşura cu respectarea reglementărilor sanitare în vigoare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

“Kurtoskalacs – Festivalul Deliciilor Dulci, ediţia a 4-a, îşi va deschide porţile sâmbătă, 2 octombrie. În cadrul evenimentului, organizat în Piaţa Centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, sâmbătă se va desfăşura Concursul ‘Kurtoskalacs-ul Anului în Ţinutul Secuiesc’, iar duminică va fi reinterpretată reţeta tradiţională şi participanţii vor prepara cozonacul secuiesc într-un mod creativ. Festivalul Kurtoskalacs-ului este dedicat familiilor, programele culturale vor oferi multe surprize, atât celor mici, cât şi adulţilor. Activităţile pentru copii se vor desfăşura în ‘Şcoala micului maestru în prepararea kurtos-ului’, iar programul mai cuprinde un târg de produse locale, concert de fanfară, spectacole de dans, program pentru călărie. Luând în considerare recomandările epidemiologice, concertele programate pentru seara târziu (TNT, Koszika & The Hotshots, 3 SUD EST) vor fi anulate, în ambele zile programul se termină la ora 20”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Covasna, remis marţi AGERPRES.

Preşedintele juriului este Farkas Ferenc, maestru cofetar din Sfântu Gheorghe, care a obţinut mai multe premii de creaţie artistică la prestigoase concursuri naţionale şi internaţionale.

Consiliul Judeţean Covasna a demarat în urmă cu mai mulţi ani o campanie de promovare a kurtoskalacs-ului şi a tipărit pliante în 19 limbi pentru a populariza istoricul, modul de preparare a acestei specialităţi culinare, precum şi produsele gastronomice “înrudite” cu acesta.

Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Covasna, în parteneriat cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, casa de cultură municipală, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Organizaţia Asociaţiilor Fermierilor din Ţinutul Secuiesc şi Tega SA.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio