Ştiri

Comercianții vor fi obligați să afișeze 2 prețuri în cazul unui produs redus: Prețul în vigoare și cel mai mic din ultimele 30 de zile

Comercianții vor fi obligați ca în cazul unei reduceri să afișeze pe lângă prețul în vigoare al produsului și prețul cel mai mic din ultimele 30 de zile, la bunul respectiv. În cazul produselor perisabile, vânzătorii trebuie să afișeze și prețul cel mai mic din ultimele 10 zile.

Pentru a ne alinia imperativelor europene, cei care comercializează produse vor fi obligați să afișeze la raft, pe lângă reducere, cel mai mic preț practicat pentru produsul redus în ultimele 30 de zile, potrivit unui proiect de HG adoptat miercuri de Guvern. Nerespectarea noilor reguli, care vor intra în vigoare de la 28 mai 2022, va atrage amenzi de până la 30.000 de lei. Deși proiectul fusese pus mai demult în dezbatere, acum peste un an, acesta vine să transpună o directivă europeană abia acum, iar întârzierea Guvernului înseamnă pentru comercianți alinierea la noile reguli în doar trei zile.

Publicitate

Proiectul de HG adoptat miercuri urmează să transpună în legislația noastră, mai exact, în HG nr. 947/2000, prevederile Directivei (UE) 2.161/2019 a Parlamentului European si a Consiliului din 27 noiembrie 2019. Potrivit proiectului, noile reguli vor intra în vigoare din 28 mai 2022. „Actul normativ aprobat astăzi vine în completarea măsurilor adoptate deja, pentru a ne asigura că toţi consumatorii sunt protejați. Trebuie să plătim prețul corect pentru produsele cumpărate și să protejăm consumatorii împotriva unor oferte înșelătoare”, a declarat mai devreme Florin Spătaru, ministrul economiei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru: Consumatorii vor fi mai bine protejați în cadrul campaniilor de marketing și vânzări

„Practic, orice notificare de reducere a prețului va indica în mod clar prețul aplicat anterior de comerciant, iar prin prețul anterior se va face referire la cel mai scăzut preț practicat de comerciantul respectiv în ultimele 30 de zile de dinaintea aplicării reducerii de preț. Au fost foarte multe discuții în legătură cu modul în care sunt aplicate în diverse campanii de reduceri aceste modalități de atragere a clienților și de a stimula vânzările”, a spus Dan Cărbunaru.

Practic, asta ar însemna că, dacă, la un anumit produs, comerciantul vrea să arate azi la raft o reducere de 20%, trebuie să arate care a fost cel mai mic preț din ultimele 30 de zile. Să zicem că produsul respectiv a avut, în ultimele 30 de zile, trei valori diferite de preț: 120 de lei, 112 lei și 145 de lei – exact în această ordine, toate acestea înainte de aplicarea reducerii pe care vrea să o acorde azi, de 20%. Comerciantul va fi obligat prin noile reguli să arate că respectivul produs a costat în ultimele 30 de zile 112 lei, chiar dacă nu aceasta e valoarea de la care pornește acesta pentru a aplica reducerea, pentru că ultima valoare de la raft era de 145 de lei.

Publicitate
banner we radio