Ştiri locale

Comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe despre exerciţiile militare: „Nu este nimic tendențios, noi trebuie să ne instruim zilnic”

Săptămâna aceasta, structuri din cadrul Forțelor Terestre ale Armatei Române desfășoară lângă Sfântu Gheorghe o serie de exerciții tactice în teren cu trupe și tehnică blindată, pentru antrenarea militarilor în desfășurarea acțiunilor care presupun desantarea din avion și îmbarcarea în elicoptere. În ultimele luni, în județul Covasna s-au desfășurat mai multe astfel de exerciții, iar locuitorii se întreabă care este scopul lor și de ce nu sunt organizate în alte zone ale țării, cum ar fi Capitala sau granița cu Ucraina, având în vedere conflictul armat din zona respectivă.

Pentru că în spațiul online au apărut inclusiv discuții despre „încercarea de intimidare” a locuitorilor din Secuime, sau despre faptul că România este amenințată de război, am cerut explicații de la conducerea Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”. Comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe, Lt. col. Marcel Șelaru, ne-a explicat că aceste exerciții fac parte din pregătirea zilnică a militarilor, care trebuie să se coordoneze cu celelalte structuri din țară, iar la nevoie, echipele de militari din județul Covasna se antrenează și în alte județe.

„În primul rând, nu este nimic tendențios, noi trebuie să ne instruim zilnic, ăsta este domeniul nostru de activitate – instrucția – și vrem să o facem cât mai complexă, mai ales în contextul siguranței naționale din zilele noastre. Vin militari din alte județe tocmai ca să dezvoltăm acele planuri de cooperare, să nu fim puși în situația în care nu știm să lucrăm cu partenerii și colegii noștri de la alte structuri. Într-o acțiune reală, va trebui să lucrăm cu vecinii noștri, să intrăm pe canalele și rețelele lor de comunicare. Totul face parte din instruirea noastră zilnică, iar această pregătire presupune să mergem și noi în alte județe. Fiind Vânători de Munte, de cele mai multe ori ne desfășurăm activitatea în zonele montane, mergem în județul Brașov, avem instruire în zona Grohotiș, lângă Săcele. Zona adiacentă a orașului Sfântu Gheorghe este terenul nostru de instrucție, nu avem alt teren de instrucție, și folosim zonele acestea ca să ne pregătim pe teren muntos, împădurit. Nu vorbește nimeni despre război! Specificul nostru este să ne instruim așa cum am lupta în caz de nevoie, lucrăm după niște scenarii fictive. Deocamdată nu suntem amenințați de nimeni”, ne-a explicat lt. col. Marcel Șelaru, comandantul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”.

„Județul Covasna nu are niciun poligon omologat”

În ceea ce privește siguranța populației, acesta a explicat că antrenamentele se derulează într-un mediu controlat, iar pe timpul desfășurării activităților militarii folosesc doar muniție de exercițiu, locuitorii nefiind în pericol.

„Activitățile noastre de pregătire pornesc de la simplu și până la complex: de la staționare, deplasare, supraviețuire și până la desfășurarea unor acțiuni specifice Armatei, cu caracter de apărare sau caracter ofensiv, și folosirea armamentului din dotare. Toate exercițiile se desfășoară cu măsuri de siguranță sporite, folosim doar muniție de exercițiu, nu folosim muniție de război decât în poligoanele omologate. Județul Covasna deocamdată nu are niciun poligon omologat, iar noi suntem obligați să mergem în alte poligoane din țară. Este activitatea noastră zilnică, nu s-a intensificat odată cu războiul din Ucraina. Noi vrem să intensificăm această activitate, pentru a o aduce la un nivel mai mare de pregătire. Avem exerciții în fiecare lună, intensificăm instrucția astfel încât, prin rotație, fiecare structură din cadrul Batalionului să treacă prin aceleași secvențe de instruire”, ne-a mai declarat comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe.

Amintim că în urmă cu doi ani primarul Antal Árpád l-a contactat pe ministrul Apărării de la vremea respectivă, Vasile Dîncu, după ce mai mulți locuitori ai orașului s-au plâns de faptul că s-au speriat de împușcăturile puternice auzite în timpul unui exercițiu similar, desfășurat în poligonul de lângă Cimitirul Comun.

La vremea respectivă, Ministerul a transmis că va face verificări pentru a afla de ce instituțiile care au desfăşurat exercițiul nu au informat din timp autorităţile locale şi populaţia, pentru a nu se crea panică, având în vedere și conflictul militar din Ucraina.

În această săptămână, mijloacele tehnice care participă la aceste antrenamente vor tranzita și județele Harghita, Vrancea și Bacău.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio