Meteo

Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Covasna. Ploi torențiale și vijelii în aproape toată țara

Cea mai mare parte a ţării intră, până marţi dimineaţă la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

O avertizare cod galben este valabilă în intervalul 3 iunie, ora 12:00 – 4 iunie, ora 3:00, în mai multe județe, printre care și Covasna.

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmit meteorologii.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în extremitatea estică a ţării.

Începând de luni, de la ora 15:00, intră în vigoare o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă tot până marţi, la ora 3.00.

”În Banat, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei şi în nord-vestul Munteniei vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 60…80 km/h), vijelii, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, averse torenţiale şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, precizează ANM.

Publicitate
banner we radio