Info Trafic, Ştiri

Circulaţie restricţionată pe DN 1 între Ploieşti şi Braşov până la sfârşitul lunii august

Circulaţia pe DN 1 între Ploieşti şi Braşov se va desfăşura cu restricţii până la sfârşitul lunii august, pe mai multe tronsoane de drum, din cauza unor lucrări de reabilitare a şoselei sau de astupare a unor gropi.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe DN 1, începând de miercuri, între kilometrul 70 şi kilometrul 90, pe tronsonul cuprins între Movila Vulpii şi municipiul Câmpina, unde se vor face lucrări de înlocuire a stratului asfaltic de uzură pe câte o bandă de mers succesiv, pe porţiuni de o lungime de aproximativ 100 de metri.

Publicitate

Pe respectivele porţiuni de drum va fi închisă câte o bandă din patru, autovehiculele având acces pe celelalte trei benzi ale drumului.

Lucrările pe acest tronson se vor desfăşura de luni până joi, între orele 08.00 şi 20.00. În afara acestui program, nu vor fi instituite restricţii de trafic, iar partea carosabilă va fi adusă în stadiu de folosinţă la finele fiecărei zile, se precizează în comunicatul IPJ Prahova.

Totodată, conform sursei citate, pe tronsoanele cuprinse între kilometrul 66+500 metri şi kilometrul 70, între zona comercială din nordul municipiului Ploieşti şi Movila Vulpii, precum şi între kilometrul 82+800 metri şi km 87, respectiv între oraşul  Băicoi şi comuna Băneşti, se vor face lucrări de astupare a gropilor. Pe porţiunile de drum în lucru vor fi instituite restricţii de trafic conform semnalizării rutiere impuse de specificul fiecărei zone.

Conform Poliţiei Prahova, termenul de finalizare a lucrărilor este 31 august.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară ce va fi instituită pe tronsoanele aflate în reabilitare.

Publicitate
banner we radio