
Cine sunt şi ce planuri au cei şapte candidaţi la funcţia de primar al Municipiului Sfântu Gheorghe!
Șapte candidați s-au înscris în lupta pentru funcția de primar al municipiului Sfântu Gheorghe, printre care și actualul edil, Antal Árpád, care candidează pentru al patrulea mandat.
Lista pentru scrutinul din 27 septembrie este completată de Liviu Comăneci (PNL), Constantin Laurenţiu Teacă (PSD), Otto Milik (ALDE), Rodica Nina Secelean (Pro România), Tatár Imola (AMT) și Marius Cojocaru (PMP).
Am vorbit cu ei pentru a afla cu ce speranțe intră în cursa electorală, ce îi recomandă pentru fotoliul de primar și, cel mai important, ce planuri au pentru următorii 4 ani în cazul în care vor fi aleși.
Vezi AICI lista completă cu candidaţii la Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Antal Árpád vrea al patrulea mandat
Antal Árpád (UDMR) s-a născut pe 10 august 1975 în localitatea brașoveană Rupea, dar încă de când avea câteva luni s-a mutat cu familia la Sfântu Gheorghe unde a crescut și a absolvit Colegiul „Székely Mikó”. Ulterior, a urmat cursurile Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Administrație Publică și Științe Politice, fiind de profesie sociolog.
Începând cu 2004 a fost deputat în Parlamentul României, iar din 2008 ocupă funcția de primar al municipiului Sfântu Gheorghe.
Spune că experiența în administrația publică centrală și locală, faptul că este un primar tânăr, activ, cu foarte multă energie, dar și cu viziune asupra viitorului orașului, îl recomandă pentru un nou mandat.
„Am condus această comunitate peste anumite momente de criză, pentru că am mai avut crize economice, criză sanitară, şi cred că acest lucru contează foarte mult. Cred că mai ales în perspectiva unor crize care ar putea să apară în perioada următoare, este un atu pe care niciun alt contracandidat de-al meu nu îl are, la fel cum niciun alt contracandidat de-al meu nu are relaţiile pe care le am eu la Bucureşti, la ministere. Știu cum se intră, cum se iese şi de câte ori trebuie să mergi într-un minister ca să rezolvi o problemă. Sunt un primar activ, aproape din două în două săptămâni sunt în Bucureşti unde se iau deciziile, pentru că atât timp cât acest stat este atât de centralizat, un primar nu îşi poate permite să nu fie acolo unde se iau deciziile. Și nu în ultimul rând, am o situaţie financiară solidă, am intrat în politică din afaceri, nu ca să fac afaceri, şi pot să fac politică pentru că am avut nişte afaceri de succes înainte”, ne-a declarat edilul.
Deși nu se află la prima experiență electorală, acesta spune că trăiește emoțiile din ziua alegerilor „până în momentul semnării ultimului proces-verbal din secţiile de votare”.
„Cred că niciodată nu am avut atât de mulţi contracandidaţi, dar cred că este un lucru bun faptul că sunt multe persoane care îşi doresc să conducă acest oraş. Campania electorală este și o posibilitate să aud ideile altor candidați, iar dacă rămân primar și consider că sunt idei bune pot să le pun în practică, și nu mi-e jenă să spun că a fost ideea altcuiva. Nu vreau să pun copyright pe o idee care nu-mi aparține, dar dacă este o idee bună o vom implementa indiferent cine a avut-o”, a mai spus Antal Árpád.
La alegerile locale din 2016, edilul a obţinut 13.522 voturi (peste 73%).
Liviu Comăneci: „Aș fi penibil să spun că merg să câștig”
Liviu Comăneci (PNL)s-a născut pe 1 ianuarie 1967 în Onești, județul Bacău. În 2008 și-a obținut masteratul în Inginerie Electronică și Telecomunicații la Universitatea Transilvania. A intrat în politică în preajma vârstei de 25 de ani ca membru al Partidului Democrat Liberal (PDL), absorbit apoi de Partidul Național Liberal.
În cursa pentru funcția de primar al municipiului Sfântu Gheorghe s-a înscris pentru că „un partid serios trebuie să aibă și un candidat la Primărie”.
„Dacă vorbim de cursa pentru funcția de primar, aș fi penibil să spun că merg să câștig. În județul Covasna nu se întâmplă așa ceva, dar am considerat că un partid serios trebuie să aibă și un candidat la Primărie, și este bine ca și cine mă cunoaște și mă susține să poată pune ștampila și pe lista de primar, nu doar pe cea de consilier local. Am fost 4 ani în Consiliul Local, am tratat cu seriozitate absolut toate ședințele, am votat tot ce a fost în interesul orașului, indiferent din ce parte au venit aceste proiecte, dacă am considerat că sunt bune pentru Sfântu Gheorghe am votat fără nicio reținere. M-am zbătut în special pentru comunitatea românească, pentru că are nevoie și ea de reprezentanții ei, și în continuare vreau să fac același lucru, să mă zbat pentru toată comunitatea din Sfântu Gheorghe”, ne-a spus Liviu Comăneci.
Întrebat cum va arăta, în viziunea sa, municipiul Sfântu Gheorghe în următorii 4 ani, acesta a declarat că „dacă lucrurile vor merge bine, fața orașului se va schimba total”.
„Sunt foarte multe proiecte în județul Covasna, în general, dar și în Sfântu Gheorghe. Sunt proiecte care sunt foarte binevenite și pe care le susțin, iar investiții vor fi din ce în ce mai multe. Consider că de când administrația liberală a preluat puterea centrală se vede foarte clar că e plin în toată țara de șantiere, autostrăzi, drumuri naționale. După cum știți, aici la noi sunt mai multe investiții, inclusiv drumul expres care merge spre Aeroportul din Brașov – și am toată convingerea că la anul se va zbura de pe acel Aeroport – dacă se va putea face acest drum, în 20 de minute vom putea ajunge cu mașina la Aeroport. Proiecte sunt și în oraș, foarte multe străzi în reparații, foarte multe piste de biciclete, se merge pe a-i face pe oameni să circule cu bicicleta, cu transportul în comun, sunt foarte multe stații de autobuz care se vor face. Dacă lucrurile vor merge bine și finanțarea de la București va fi așa cum cred eu, eu zic că se va schimba total fața orașului”, a mai spus canidatul PNL Covasna.
Teacă (PSD): „Sfântu Gheorghe, Smart City-ul din inima României”
Constantin-Laurențiu Teacă (PSD) s-a născut în data de 13 octombrie 1985 la București. Activează pe piața financiară de mai bine de 13 ani, perioadă în care, spune el, a parcurs toate treptele profesionale în domeniul asigurărilor.
Din 2009 este broker în asigurări, iar în 2012 și-a înființat propria companie de intermediere în asigurări, oferind servicii de consultanță preponderent în județele Covasna, Brașov și Harghita.
Este membru PSD din decembrie 2019, partid în care spune că s-a înscris din dorința de a se implica și de a contribui la dezvoltarea economică și socială a comunității, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care și-a depus candidatura pentru scrutinul din septembrie.
„Activitatea mea profesională mi-a oferit șansa să cunosc și să înțeleg mecanismele de funcționare în foarte multe domenii de activitate, interacționând cu oameni din toate mediile sociale și economice, împărtășind cu aceștia experiențele pe care le-au avut, problemele de care s-au lovit și nevoile pe care le au pentru a putea prospera în viitor. Cred într-un parteneriat între capital și cetățeni, cu scopul de a asigura o dezvoltare sustenabilă, un parteneriat și o conviețuire armonioasă între toți cetățenii, cu credința fermă că o să ne unim forțele pentru a construi un oraș european de care să fim mândri. Sfântu Gheorghe are nevoie de modernizare, de o reevaluare a rolului orașului și al administrației locale și sunt foarte sigur că putem face mult mai mult. Obiectivul meu este să îl transformăm în Smart City-ul din inima României, ceea ce însemnă un oraș care creează oportunități egale pentru toți, mai educat, mai sănătos, mai puțin costisitor, o interacțiune mai ușoară și prietenoasă a oamenilor cu orașul, mediul, semenii, și orientat către un viitor susținut de tehnologii inteligente integrate. Acesta este parteneriatul pe care propun să îl realizăm Împreună pentru Sfântu Gheorghe!”, spune tânărul candidat.
Otto Milik s-a înscris în ALDE cu două zile înainte de depunerea candidaturii
Otto Milik (ALDE) s-a născut pe 2 octombrie 1965 la Târgu Secuiesc. Copilăria și-a petrecut-o la Oituz, după care s-a mutat la Brașov și ulterior la București. A fost consilier în Ministerul de Interne şi a ocupat postul de director-adjunct al Direcției Generale de Management Logistic și Administrativ al aceluiași Minister. Pentru o perioadă a fost comandant de unitate în cadrul Centrului de Cazare pentru Străini, iar în perioada 18 mai – 21 noiembrie 2012 a fost detașat în interes public în funcția de subprefect al județului Covasna. După încheierea mandatului a revenit la conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări, fiind numit director al centrului din Timișoara.
Pe 16 august anul acesta s-a înscris în ALDE și spune că a acceptat să candideze din convingerea că dispune de experiența necesară pentru a conduce Primăria Sfântu Gheorghe.
„Am acceptat să candidez deoarece consider că am experiența necesară. Am fost consilier local, în 2004 am mai candidat la Primărie și am obținut un scor destul de bun. Mesajul meu electoral este: Împreună pentru orașul nostru! pentru că, așa cum am mai spus și în trecut, în zonele unde există populație mixtă, indiferent de procent, trebuie să mergem împreună pe același trotuar în drumul spre Europa, și nu pe trotuare separate. De aici pleacă și mesajul meu electoral”, ne-a spus Otto Milik.
Acesta spune că dacă va fi numit în funcție, va continua proiectele începute de actualul primar, însă planul său pentru un eventual viitor mandat cuprinde și introducerea rețelelor de apă și canalizare, respectiv de gaze naturale, în localitățile Chilieni și Coșeni.
„Voi continua proiectele începute și voi spune populației că erau proiecte deja începute, iar munca mea reprezintă continuarea lor. Voi avea ca prioritate introducerea de gaze naturale în Chilieni și Coșeni pentru că acest proiect a fost aprobat de mine într-o ședință de Consiliu Local, însă au trecut 15 ani și nu s-a întâmplat acest lucru, dar și extinderea rețelei de apă și canal până la ultima locuință. Tot un proiect de-al meu de când am fost consilier local era Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Bârsei, pe care aș vrea să-l continui. Am fost desemnat președinte al acestei Asociații dar plecând pe un post de funcționar public cu statut special nu am mai putut continua pentru că era vorba de incompatibilitate. (…) Pentru dezvoltarea în continuare a municipiului, în afara continuării proiectelor, aș încerca să obțin fonduri structurale pentru reabilitarea blocurilor de locuințe, pentru izolații externe, pentru ca automat beneficiarii acestor lucrări să aibă facturi mai mici la utilități, iar din rezerva de gaze pe care o gestionăm și care va fi, să spunem, pusă deoparte să asigurăm în aceleași prețuri gaze și pentru localitățile Chilieni și Coșeni”, ne-a spus candidatul ALDE.
Rodica Nina Secelean (Pro România): „Este frumos și îngrijit orașul nostru, dar are nevoie de ceva în plus”
Rodica Nina Secelean (Pro România) s-a născut în data de 20 septembrie 1962 la Sfântu Gheorghe, iar de meserie este profesor-educator. Ultimii 27 de ani și i-a petrecut în spatele catedrei, la Grădinița cu Program Prelungit „Napsugár”, însă în trecut a lucrat ca tehnician la fosta întreprindere IMASA.
Din primăvara acestui an este membră a formațiunii PRO România – filiala Covasna, iar candidatura pentru alegerile locale și-a depus-o din convingerea că locuitorii își doresc un oraș prosper.
„Este o campanie neobișnuită în care chiar va conta mesajul pe care îl transmitem alegătorilor. Pentru funcția de primar mă recomandă încrederea că oamenii chiar își doresc să aibă un oraș prosper. Este frumos și îngrijit orașul nostru, dar are nevoie de ceva în plus pentru a fi ceea ce își doresc locuitorii din Sfântu Gheorghe. Are nevoie de un impuls economic foarte bun și poate că de o femeie care să le dea oamenilor acea încredere. Este exact ca într-o familie, pentru că femeia este cea care ține casa, și până la urmă orașul este o casă, o familie. O femeie poate ține și îngriji acea casă cum trebuie. Munca din următorii 4 ani va fi foarte asiduă pentru dezvoltare. Aș spune Pro România pentru dezvoltare!, acesta este mesajul!”, ne-a spus candidatul Pro România.
Tatár Imola (AMT), cel mai tânăr candidat din acest an la funcţia de primar
Tatár Imola (AMT) în vârstă de 28 de ani este cel mai tânăr candidat pentru fotoliul de primar al orașului Sfântu Gheorghe în acest an. Născută în data de 17 iulie 1992 la Sfântu Gheorghe, a absolvit Facultatea de Inginerie a Sistemelor Biotehnice şi Ecologice din cadrul Universității Babes-Bolyai – extensia Sfântu Gheorghe, iar în 2017 s-a înscris la cursurile Facultății de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, unde a obținut licența în acest an.
A intrat în politică la vârsta de 20 de ani, fiind membră a PPMT încă din 2012, și spune că încrederea pe care colegii i-au acordat-o a determinat-o să accepte provocarea de a candida la șefia Primăriei.
„Trebuie să acționăm responsabil, pentru ca tinerii să rămână acasă. Pentru asta trebuie să creăm un cadru optim, condiții de viaţă mai bune, atractive, soluții inovative. Candidatura mea trebuie să fie o dovadă pentru tineri că este posibilă viaţa și aici, pe pământul natal. Problemele, greutățiile și dezordinea existente trebuie înlăturate cu participarea lor, pentru că este vorba despre viitorul lor. Trebuie să susținem acei întreprinzători care le asigură tinerilor posibilități și salarii atractive. Sper că toate ideile pe care eu le reprezint vor fi puse în aplicare în curând. În următorii 4 ani voi lucra la problemele care nu au fost gestionate cu seriozitate și voi găsi soluții, fiindcă sunt tânără, ambițioasă și am forță să lupt cu impuls. Avem mult de recuperat și în privința încrederii oamenilor în clasa politică. Am șansa să fiu o tânără ambițioasă, care trăiește și respiră între cetățenii orașului. Alegătorii trebuie să conștientizeze că pot să se bazeze pe tineretul de azi numai dacă le oferă șanse, iar lucrurile făcute prost până acum se pot rezolva numai printr-o schimbare majoră”, spune tânăra.
Candidatul PMP doreşte piste pentru biciclete şi digitalizarea oraşului
Marius Cojocaru (PMP) s-a născut în data de 10 martie 1980 în Sfântu Gheorghe. În 2004 a absolvit Facultatea de Construcţii din Iaşi, fiind de profesie inginer constructor.
Spune că are o experienţă de peste 14 ani în managementul proiectelor, lucru care îl recomandă pentru funcţia de primar. În ultimii ani a lucrat în cadrul unor proiecte derulate în ţări precum Kuweit sau Kazakhstan, ca inginer constructor în rafinării.
Este membru PMP din vara anului 2016, însă în perioada studenţiei a fost înscris în Partidul România Mare.
Şi-a depus candidatura pentru alegerile locale din acest an din dorinţa de a contribui la dezvoltarea oraşului.
„M-am gândit că şi tinerii din ziua de azi trebuie să candideze şi să aducă un aport pentru municipiul în care trăiesc. În primul rând mă interesează dezvoltarea oraşului şi putem începe cu amenajarea completă a pistelor de biciclete pe toată raza municipiului, pentru că sunt foarte puţine, nu sunt de ajuns, se întâmplă foarte multe accidente din această cauză, pentru că bicicliştii nu au pe unde circula, circulă pe şosea. În al doilea rând, importantă ar fi digitalizarea oraşului, dezvoltarea unor sisteme de depunere a documentelor la instuţiile de stat, la Primărie, pentru ca oamenii să nu mai vină după un program de lucru de la 08:00-15:00, ci să poată depune documentele inclusiv în weekend. Dacă voi câştiga, în următorii 4 ani văd o întinerire a oraşului, este nevoie de mai multe parcuri, în oraşele mari din ţară s-a continuat cu termosistemul şi aici nu s-a făcut acel proiect pentru partea energetică a clădirilor, dar şi dezvoltarea cartierului Ciucului care lasă de dorit şi în decursul anilor s-a lăsat de izbelişte populaţia romă de acolo. În 4 ani de zile ar trebui să se realizeze ceva pentru oraş, inclusiv crearea de locuri de muncă, aducerea investitorilor străini, sau chiar români. Este nevoie de investiţii în acest oraş pentru a crea locuri de muncă. Tinerii din oraş pleacă, majoritatea lucrează în Braşov sau în străinătate. (…) Ca inginer care a lucrat pe proiecte mari şi foarte mari cred că am o destul de bună experienţă, de 14 ani, chiar şi de city manager putem spune, pentru că până la urmă asta este primarul dacă ne gândim bine”, ne-a spus candidatul PMP.
Tu pe cine vei vota pentru funcţia de primar al Municipiului Sfântu Gheorghe la alegerile locale din 27 septembrie? Aşteptăm răspunsul tău în sondajul de pe www.weradio.ro! Îl găseşti în coloana din dreapta pe desktop, sau în subsolul paginii pe dispozitive mobile.
(Ioana Ardeleanu)
