
Ceremonii militare, dar și restricții de circulație la Sfântu Gheorghe, de Ziua Unirii Principatelor Române
În data de 24 ianuarie se împlinesc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Sfântu Gheorghe fiind programate ceremonii militare și religioase cu depuneri de coroane de flori la Grupul statuar Mihai Viteazul, începând cu ora 12:00. Ca în fiecare an, manifestările sunt organizate de Garnizoana Militară Sfântu Gheorghe și Prefectura Covasna.
Pentru derularea manifestărilor organizate cu această ocazie, vineri vor fi instituite restricții de circulație după cum urmează:
– în intervalul orar 10:45-11:30, pe traseul: sediul Batalionului de Vânători de Munte – str. Armata Română – str. 1 Decembrie 1918 – str. Kossuth Lajos – str. Váradi József – str. Gábor Áron, pentru deplasarea efectivelor de militari;
– în intervalul orar 11:30-13:00, pentru desfășurarea ceremoniei în fața Grupului Statuar „Mihai Viteazul”, traficul rutier va fi blocat pe str. Gábor Áron, de la intersecția cu str. Váradi József pe partea carosabilă, până în dreptul Bibliotecii Județene „Bod Péter”;
– în intervalul orar 12:45-13:50, traficul rutier va fi restricționat pentru deplasarea efectivelor de militari de la locul de desfășurare a ceremoniei, pe traseul: str. Gróf Mikó Imre – str. 1 Decembrie 1918 – str. Armata Română – sediul Batalionului de Vânători de Munte.