Ştiri locale

Centrul wellness din staţiunea Covasna ar putea fi gata anul acesta

Construcția viitorului centru balneoclimateric multifuncțional din stațiunea Covasna ar putea fi gata până la sfârșitul acestui an. Lucrările, demarate în toamna anului 2023, sunt realizate de SC KÉSZ Construcții România SRL, cu finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI). Primarul stațiunii, Gyerő József, afirmă că aceasta este cea mai mare investiție publică a orașului Covasna de după Revoluție.

„Se lucrează, acum suntem puțin în extrasezon, cu vremea aceasta și ninsorile, dar se execută anumite lucrări de interior. Încă nu este închisă toată clădirea, dar acum se montează, de exemplu, fațada vitrată. Practic, se pun termopanele pe porțiunile vitrate, se fac instalațiile interioare, de aerisire, de recirculare aerului, tubulaturile (…) Eu am speranța că până la sfârșitul anului se va finaliza lucrarea, dar depinde foarte mult și de posibilitățile de plată ale CNI, pentru că ei sunt cei care au comandat lucrările, ulterior urmând ca la finalizare să ne predea nouă, orașului. După predarea tehnică a clădirii va urma, desigur, partea de punere în funcțiune din punct de vedere al formelor juridice și din punct de vedere al operaționalizării acelei clădiri”, ne-a explicat primarul Gyerő József.

Amintim că viitorul centru wellness, care se construiește în apropierea pârtiei de schi a stațiunii, se va întinde pe o suprafață de aproximativ trei hectare și va cuprinde, printre altele, un ștrand, bazine interioare și exterioare, spații de alimentație publică și de agrement, terenuri de sport și de joacă pentru copii, o zonă de SPA și wellness, saune, hidromasaj, camere pentru masaj și relaxare, precum și un hotel cu o capacitate de peste o sută de locuri, cu acces pentru clienţi către centrul balnear.

Complexul va valorifica factorii terapeutici naturali de care dispune staţiunea (apa minerală, gazul mofetic şi aerul puternic ionizat), proiectul fiind gândit pentru a pune accent pe elementele primordiale, respectiv pământul, apa și aerul.

„Este cel mai mare proiect din acest an și cea mai mare investiție publică de după Revoluție”

Potrivit edilului, valoarea inițială a investiției a fost de circa 12 milioane de euro, sumă care, de la momentul începerii lucrărilor și până în prezent, a suferit anumite ajustări.

„Din momentul încheierii contractului de execuție au intervenit anumite ajustări, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv anumite modificări din punct de vedere al detaliilor tehnice de execuție. CNI este în măsură să dea cifrele exacte, dar cu siguranță că această valoare inițială va crește. În momentul în care se vor finaliza lucrările, se va stabili valoarea finală a investiției (…) Este cel mai mare proiect din acest an, și nu numai. Ca investiție publică, eu pot să spun că este cea mai mare investiție de după Revoluție, cu siguranță! Valoarea totală a investițiilor publice depășește această valoare, dar ca obiectiv singular, sau luat ca atare, este cea mai mare investiție”, ne-a mai spus primarul.

Odată deschis, complexul balneoclimateric, considerat viitoarea „perlă a turismului covăsnean”, ar urma să ofere locuri de muncă pentru 60 de persoane, numărul angajaților urmând să fie suplimentat cu încă 14 în perioada sezonului estival (4 luni pe an).

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio