Ştiri locale

Centrul de vaccinare COVID-19 din Târgu Secuiesc a intrat în concediu. Vaccinarea, preluată de trei medici de familie

Centrul de vaccinare amenajat în Sala Polivalentă „Kicsid Gábor” din Târgu Secuiesc va fi închis până în data de 27 august, perioadă în care personalul care administrează serul se află în concediu.

Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului, într-o postare pe Facebook în care se precizează că în perioada în care centrul va fi închis, persoanele care doresc să se vaccineze pot face acest lucru în cabinetele a 3 medici de familie din localitate.

Publicitate

„În perioada de 09-27 august, centrul de vaccinare din Târgu Secuiesc va fi închis pentru concediu. În această perioadă, vaccinările vor fi disponibile în continuare la următoarele cabinete medicale de familie: dr. Enikő Máthé – 0267 346 665; dr. Zsolt Gáspár – 0752 100 445; dr. Bădulescu Ana – 0752 307 979”, se arată în postarea Primăriei Târgu Secuiesc.

Persoanelor care doresc să se vaccineze la unul dintre cele 3 cabinete de medicina familiei le va fi administrat serul Janssen produs de Johnson&Johnson, care nu necesită rapel.

La începutul lunii iulie, conducerea DSP Covasna a luat decizia de a închide Centrul de vaccinare amenajat în incinta Ştrandului Municipal Sfântu Gheorghe, activitatea fiind preluată de Centrul din strada Daliei nr.1, iar programul de lucru al celorlalte centre de vaccinare din judeţ a fost redus la jumătate, respectiv de la 12 la 6 ore pe zi, zilnic între 08:00 şi 14:00.

În urmă cu două săptămâni, și Primăria Baraolt a anunțat că programul de funcționare al centrului de vaccinare din localitate va fi redus la doar 3 zile pe săptămână, între orele 08:00 și 14:00, decizia fiind luată ca urmare a scăderii numărului de persoane dornice să se imunizeze.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio