Centru de zi nou-înfiinţat de Serviciul de Ajutor Maltez Sfântu Gheorghe, şansă la o nouă viaţă pentru persoanele fără adăpost
Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe a deschis, de la începutul lunii septembrie, un centru de zi destinat persoanelor fără adăpost, unde acestea iau parte la diferite activităţi menite să le ajute să se reintegreze cu uşurinţă în societate.
Centrul funcţionează în cadrul Adăpostului de noapte din cartierul Ciucului, iar activităţile de grup şi individuale sunt conduse de asistenții sociali şi psihologii Serviciului, care evaluează nevoile dar şi abilităţile beneficiarilor, astfel încât fiecare să să se poată reintegra pe piaţa muncii.
„Am reuşit să deschidem un centru de zi pe care de foarte, foarte mult timp ni-l doream. Acolo sunt acivităţi zilnice, lucrăm în grup şi individual cu ei, scopul fiind să le găsim punctele-forte, să vedem la ce se pricep, şi să îi ajutăm apoi să îşi găsească locuri de muncă potrivite, să îi reintegrăm. Avem şi activităţi de recreere, le-am organizat excursii, deci scopul este să vadă că mai există o speranţă pentru ei. În prima fază ne-am axat pe cei care sunt în Azilul de noapte, în momentul de faţă avem în jur de 10-15 beneficiari zilnic, cu care colegii mei au început să lucreze. Avem psiholog, asistent social angajat, mai avem un tânăr care se ocupă chiar de organizarea activităţilor de recreere, în fiecare dimineaţă începem cu puţină gimnastică, apoi partea spirituală, după care încep activităţile individuale şi de grup”, ne-a explicat coordonatorul serviciului, Székely Róbert.
Acesta a explicat că printre activităţile la care iau parte beneficiarii Centrului de zi şi cei ai Adăpostului de noapte se numără şi mici lucrări de modernizare, cum ar fi zugrăvirea spaţiilor pe care le utilizează, diverse reparaţii interioare şi îngrijirea zonelor verzi din jurul clădirii.
„În septembrie-octombrie vrem să zugrăvim, vopsim mobilierul pe care îl avem, vom avea activităţi cu ei, împreună o să facem tot, din fondurile Asociaţiei. Anual facem astfel de lucruri, este o activitate comună, pentru noi o facem, ca în familie”, a mai precizat Székely Róbert.
Programul prin care beneficiarii Adăpostului de noapte, care decid să-și reia viețile în propriile mâini, sunt ajutați să înceapă o nouă viață, continuă. Până în prezent, 32 de persoane au fost reintegrate în societate, ajutate de membrii Asociaţiei să îşi găsească locuri de muncă pentru a se putea susţine financiar şi, ulterior, să se mute în locuinţe proprii.
Din păcate, însă, au existat şi situaţii în care unele persoane au ajuns din nou în sistem, după ce şi-au pierdut locurile de muncă şi nu au mai putut să îşi plătească chiriile şi să se întreţină.
„În momentul de faţă nu avem locuinţe sociale, ceea ce nu ne ajută, motiv pentru care încercăm să le găsim chirii. Pe lângă asta, beneficiarii trebuie să aibă un venit stabil, un loc de muncă sau o pensie care să intre lunar, ceea ce e mai greu, dar încercăm să găsim pentru fiecare ceva. Aproape cu toţi ţinem legătura, îi ajutăm în ceea ce înseamnă banii, pentru că este foarte important şi este foarte greu să administreze de la o lună la alta banii pe care îi au, chiar dacă au un venit stabil. Am avut şi cazuri, persoane care după o perioadă au ajuns din nou la noi, majoritatea din cauza alcoolului. Şi-au pierdut locurile de muncă şi s-au refugiat în alcool, o lună au mai avut ceva bani, după care şi-au dat seama că nu mai au ce să facă. Am avut şi persoane care au plecat de două ori de la noi, le-am găsit locuri de muncă, le-am găsit chirie, totul a fost ok, dar după câteva luni au revenit la noi, le-am găsit iar locuri de muncă şi iar s-au întors. Acum sunt bine, de mai mult de jumătate de an, şi sperăm să continue. Problema este că dacă îşi pierd locul de muncă, dacă nu mai au un venit stabil, ei nu mai văd soluţia, încep să facă greşeli, nu mai plătesc facturile, şi se adună”, a explicat Székely Róbert.
În prezent, Serviciul de Ajutor Maltez are 6 angajaţi care lucrează cu normă întreagă, în schimburi, dar şi aproximativ 20 de tineri voluntari care se ocupă de persoanele fără adăpost din Adăpostul de noapte şi Centrul de zi.
În funcţie de condiţiile meteorologice, cel mai probabil în luna noiembrie Adăpostul va trece la programul de iarnă.
(Ioana Ardeleanu)