
Ce spun patronii de localuri din Sfântu Gheorghe despre oficializarea bacşişului. Măsura a intrat în vigoare de la 1 ianuarie
Restaurantele și barurile sunt obligate, de la 1 ianuarie 2023, să treacă bacșișul pe bonul fiscal, să-l impoziteze cu 10% și apoi să împartă salariaților sumele nete. Cu toate că măsura este în vigoare deja de mai bine de o săptămână, unele localuri din țară nu au reușit încă să implementeze sistemul.
Concret, înaintea emiterii bonului fiscal, operatorii economici au obligația de a înmâna clientului o notă de plată în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii nivelului bacşişului oferit, respectiv între 0% şi cel mult 15% din valoarea consumaţiei, dar și o rubrică în care să poată fi trecută suma oferită drept bacșiș, în valoare absolută. Sumele din bacşiş vor fi considerate venituri cu reţinere la sursă, fără a fi cuprinse în baza de calcul a CAS şi fără a intra în zona de aplicare TVA.
Nemulțumiri sunt în toată țara, atât din partea clienților, cât și a angajaților localurilor. La Sfântu Gheorghe, de exemplu, unii patroni spun că măsura îi încurcă mai mult, mai ales că s-a suprapus şi cu creşterea TVA-ului la produsele şi serviciile din restaurante, în vreme ce alții se simt de-a dreptul umiliți de faptul că sunt obligați să „cerșească” bani de la clienți, și spun că persoanele care doresc să plătească în plus pentru servire, o fac fără să fie „încurajate” printr-o asemenea măsură.
„Am implementat sistemul dar ne încurcă, vă dați seama, lumea nu înțelege, iar noi am ajuns niște cerșetori. Până acum, cine a vrut a dat bacșiș, dar să te duci la masa clientului cu nota de plată și un pix… nimeni nu înțelege. Cred că cine s-a gândit la treaba asta nu a lucrat în domeniu, pentru că legea nu e bine făcută. Pe lângă faptul că te duci la masă să obligi clientul să îți dea, e o limită de cel mult 15%, și poate clientul ar fi vrut să dea mai mult. Statul are nevoie de bani, până la urmă asta e. Tu dai 10% impozit, dar poți să iei doar 15% de la client, chiar dacă el poate a vrut să dea mai mult. E o porcărie foarte mare, și să nu mai vorbim de reacția clienților. Am avut deja reacții în sensul acesta și sunt foarte negative. Omul vine să se simtă bine și e obligat să scrie cât la sută dă sau nu dă. Poate să vină oricine aici și să stea lângă casa de marcat ca să vadă reacția oamenilor… Am avut restricții 2 ani din cauza pandemiei, iar acum avem cheltuieli în plus, numai ne încurcă, am mai cumpărat o imprimantă, în imprimantă trebuie hârtie, și se mai scumpesc și toate. Sunt de 20 de ani cu cafeneaua, nu mă plâng de vânzare, de clienți, dar nu știu dacă sunt șanse să se șteargă chestia asta”, ne-a spus proprietara localului News Cafe, Lázár Iren.
Și administratorul Coffee No.1, unul dintre localurile preferate în special de tineri și elevi, spune că măsura va încurca mai mult activitatea, și va „forța” clientul să lase bacșiș.
„Lucrăm la implementare, dar ne cam dă bătăi de cap. Din ce am înțeles, trebuie să pui pe nota de plată bacșișul și să îl întrebi pe om dacă vrea sau nu să lase. Bacșișul nu are TVA, dar se impozitează la sfârșit de lună, iar acum încercăm să căutăm soluții să vedem cum putem face. Într-un fel e absurd și pentru noi, pentru că omul lasă dacă vrea, dacă a fost servit cum trebuie și, practic, tu îl forțezi să dea. Depinde și de clientelă, în principiu știm care e clientela care lasă bacșiș și care nu, iar la noi vin mai mult elevi și studenți (…) Sincer, nu știu dacă își aveau rostul măsura asta, mai ales că nu am primit niște norme în care să se zică: uite, trebuie să faceți așa, adică ni s-a zis: rezolvați! Încă nu am avut controale dar așteptăm, de asta și încercăm să rezolvăm cât de repede posibil”, ne-a spus Iustin Simenfalvi.
„Acum punem sistemul în funcțiune, dar ne încurcă mai mult (…) Totul trebuie schimbat, ca să punem bacșișul pe bonul de marcat. Dar asta e, ce să facem? 10% trimitem către stat, iar restul vom împărți la personal”, ne-a spus și patronul restaurantului Kolcza, Egermand Árpád.
„Acest sistem funcționează peste tot în lume, așa că trebuia și noi să ajungem în rând cu lumea”
Există și patroni care susțin că noile reglementări sunt bine-venite. De pildă, proprietarul Hotel Restaurant Park, Kovács István, care este și preşedintele Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi Restaurantelor din judeţul Covasna (SVESZ), spune că măsura va duce, printre altele, și la creșterea calității serviciilor oferite de localuri.
„Ideea este că acest sistem funcționează peste tot în lume, de la America, până la Australia, și în Europa, așa că trebuie și noi în România să ajungem acolo, cu pași mici. Este foarte simplu, firma care se ocupă cu softul pentru calculatoare, trebuie să introducă bacșișul ca pe un produs, e un rând în plus. Ospătarul scoate nota de plată, merge la masă cu ea, zâmbește frumos și îl întreabă pe client dacă a fost mulțumit și dacă îi lasă bacșiș. Clientul precizează ce procent va avea bacșișul, ospătarul introduce în casa de marcat, și adaugă suma la bonul fiscal. O să fie și unii clienți care vor zice că nu dau nimic, alții vor da 5 lei, pentru că bacșișurile sunt cam subțirele în ziua de azi, nu ca pe timpuri (…) Este simplu ca bună ziua, dar este puțin în plus, și în general când se introduce ceva nou se sperie toată lumea, dar încet, încet, ne obișnuim. Este mai transparent și așa e peste tot în lume, trebuie să ajungem și noi în rând cu lumea. E o muncă în plus, dar nu este mare și consider că ospătarii vor fi mai drăguți, mai atenți, ca să primească bacșiș, că dacă i-ai trântit clientului farfuria în față, cum te mai duci să îi ceri bacșiș? Consider că, pe de-o parte, se va mări calitatea serviciilor, pentru că ți-e și rușine dacă nu ai servit ca lumea un client să mergi apoi să îi ceri bacșiș”, ne-a spus Kovács István.
La Pivnița Sfântu Gheorghe, noul sistem e funcțional încă de la 1 ianuarie, și deși la început unii ospătari au fost sceptici sau nemulțumiți, până la urmă s-au acomodat. Proprietarul localului, Berszány Botond, spune că implementarea a însemnat și costuri suplimentare, însă deja se observă o ușoară creștere în ceea ce privește valoarea bacșișului acordat de clienți.
„Noi am implementat împreună cu firma parteneră Cosys, care face programul pentru restaurant, iar de la 1 ianuarie sistemul merge. A fost o cheltuială în plus pentru noi, iar colegilor ospătari nu le-a plăcut ideea inițial, pentru că statul le umblă în buzunare, ca să zic așa, dar în câteva zile s-au obișnuit și ei, și clienții, cât de cât. Putem spune că vedem că și clienții sunt, parcă, puțin mai darnici, pentru că știu și ei că 10% din sumă se duce către stat, deci se gândesc să mai rămână câte ceva pentru colegi. (…) Cam greuț, puțin ne încurcă, mai ales după pandemie și după creșterea prețurilor la materia primă”, ne-a spus proprietarul Pivnița Sfântu Gheorghe, Berszány Botond.
„Consider că această măsură va face ca bacșișul să fie ceva mai mare”
Și administratorul Hotel Restaurant Șugaș, Cristinel Tankó, este de părere că trecerea bacșișului pe bonul fiscal va duce, în final, la câștiguri mai mari pentru ospătari.
„Am reușit să implementăm sistemul chiar cum cere legea, deci scoatem o notă de plată unde este trecut un bacșiș cu semn de întrebare de 10%, pe care clientul îl poate modifica. Per total, vă dați seama că măsura ne încurcă. Acum, în perioada aceasta nu este problemă, dar problema e când ai foarte mulți clienți, ai un număr limitat de ospătari, iar acei ospătari trebuie să mai facă încă un pas, să intre pe calculator și să meargă încă o dată la client. Cu toate că, sincer, consider că această măsură va face ca bacșișul să fie ceva mai mare pentru ospătari, cumva îi îndeamnă pe clienți să dea. Lucrez de aproape 25 de ani în domeniu, iar în ultima perioadă a tot scăzut bacșișul, cel puțin la noi în oraș. Noi am deschis pe 3 ianuarie, dar încă nu reușisem să implementăm și inițial am improvizat, oarecum, pentru că la noi organele de control câteodată sunt mai catolice decât Papa, așa că ne gândeam să nu ne trezim cu vreo surpriză. Inițial am implementat ca și articol bacșișul, iar pe data de 4 ianuarie am reușit să punem sistemul la punct, dar am avut clienți care pe data de 3 ne-au întrebat dacă am reușit să implementăm, pentru că erau curioși cum funcționează”, ne-a explicat Cristinel Tankó.
Proprietarul restaurantului Tribel FF spune că localul pe care îl conduce avea pregătită logistica necesară de mai bine de 4 ani, softul casei de marcat fiind adaptat, astfel că trecerea s-a făcut relativ ușor.
„Nu ne încurcă, pentru că avem logistica pentru asta, lucrăm cu o firmă de softuri de renume, deja am implementat sistemul, și de fapt îl aveam de 4-5 ani, de prin 2018 când deja se discuta despre asta, dar până la urmă s-a renunțat la idee atunci. Cât despre bacșiș, eu nici nu presupun că angajații mei nu servesc ca lumea clienții, dar dacă cineva nu merită să primească, nu va primi. Nici eu când mă duc la alte restaurante nu dau bacșiș dacă nu merită”, ne-a spus Tribel István.
Fiecare local cu regulile proprii la împărțirea banilor
În ceea ce privește împărțirea bacșișului între angajați, fiecare unitate va merge pe metoda proprie, în funcție de regulamentul intern, iar impozitul pe bacșiș, care este datorat de salariați, este calculat, reținut și plătit de către angajator.
„La noi, fiecare angajat va primi separat, cât a câștigat, nu am cum să împart bacșișul, nu e corect”, ne-a spus Iustin Simenfalvi, administratorul Coffee No.1.
„Noi avem un regulament intern prin care am stabilit că bacșișul se împarte la toți, pentru că pe vremuri ospătarul primea 5 lei, de exemplu, dar bucătăreasa nici măcar un suc. La sfârșitul lunii, bacșișul apare ca un produs separat, dăm 10% către stat, iar restul împărțim între colegii care au lucrat”, ne-a explicat proprietarul Hotel Restaurant Park, Kovács István.
„Asta a fost marea noastră întrebare: cum vom proceda? Până acum, la final de zi, angajații luau banii care erau în plus, dar acum toți banii intră pe firmă, la sfârșit de lună vom face o socoteală pe ture, iar ei vor trebui să împartă bacșișul între ei. Noi nu putem face calcule cine a lucrat cu cine și cât, așa că virăm banii, pentru fiecare ospătar avem un cod cu ajutorul căruia fiecare introduce în sistem vânzarea, și putem vedea cât bacșiș a încasat ospătarul toată luna. Virăm suma iar ei împart banii între ei, asta putem să facem”, ne-a declarat proprietarul restaurantului Pivnița Sfântu Gheorghe, Berszány Botond.
„Noi vom împărți bacșișul în funcție de cum l-au încasat. Deja avem modalitatea de a vedea, pe softul pe care îl avem, cât a contribuit fiecare ospătar la acest bacșiș, deci fiecare primește cât a meritat, iar 10% îi donăm statului”, ne-a spus administratorul Hotel Restaurant Şugaş, Cristinel Tankó.
Modificarea Codului fiscal și măsurile impuse de Guvern se vor reflecta în prețuri
Anul 2023 a venit și cu alte modificări care vor duce în final la creșterea prețurilor pentru consumatorul final. Pe lângă facturile ridicate la utilități, creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și scumpirea materiei prime, din acest an și TVA-ul a crescut de la 5% la 9% pentru activităţile de cazare hotelieră şi servicii de restaurant şi catering, respectiv de la 9% la 19% pentru vânzarea băuturilor nealcoolice care conţin adaos de zahăr.
Deși nu toți proprietarii de localuri au crescut prețurile, mulți spun că nu vor mai putea amâna foarte mult momentul.
„Încă nu am crescut prețurile, pentru că am mărit stocul și măcar în ianuarie le menținem așa, dar a crescut TVA-ul și o să scumpim și noi automat, din februarie”, ne-a spus patroana News Cafe, Lázár Iren.
„Încă nu am mărit prețurile, dar luna aceasta va trebui pentru că nu am avut schimbare de meniu de un an. Acum trebuie pentru că deja nu mai putem nici noi, deci cât de puțin, în limita bunului simț, va trebui să majorăm prețurile puțin”, ne-a declarat proprietarul restaurantului Pivnița Sfântu Gheorghe, Berszány Botond.
„A crescut salariul minim cu 450 de lei, TVA-ul s-a făcut de la 5 la 9%, deci am crescut și noi prețurile, dar cu grijă, pentru că trebuia să acoperim diferența și la TVA”, ne-a explicat proprietarul Tribel FF, Tribel István.
„Am fost nevoiți să mărim prețurile, am pus un 10%, având în vedere că nu pot mai mult, dar ne cam dă peste cap cu atâtea schimbări la început de an”, ne-a spus Iustin Simenfalvi, administratorul Coffee No.1.
„Prețurile nu le-am mărit, vă dați seama, diferența de TVA de la 5 la 9% era mult prea mică și nu se justifica, mai ales că noi am avut o mărire de prețuri în luna august, și din experiența anterioară știm că nu este bine-venită o mărire de preț la o perioadă foarte scurtă de timp. Probabil, în funcție de cum vor evolua și prețurile, vom fi nevoiți și noi să creștem”, ne-a spus administratorul Hotel Restaurant Şugaş, Cristinel Tankó.
În ceea ce privește plata consumației, bacșișul rămâne opțional, la fel ca până acum. Clienții care doresc să răsplătească personalul localului pentru servire pot fie să lase bacșiș într-un procent fix, de până la 15% din valoarea consumației, fie să lase o sumă anume (chiar mai mare de 15% din valoarea consumației.
Fiscalizarea bacșișului se face indiferent dacă localul este sau nu plătitor de TVA.
(Ioana Ardeleanu)