Ştiri locale

Câştigătorul concursului „Cea mai frumoasă casă împodobită de Crăciun” a donat premiul Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului

Concursul „Cea mai frumoasă casă împodobită de Crăciun”, organizat de Primăria oraşului Întorsura Buzăului, a fost câştigat de familia Stoica din localitate, care a donat Clubului Elevilor banii primiţi drept premiu.

Primarul oraşului Întorsura Buzăului, Raul Urdă, menţionează, într-o postare pe pagina sa de socializare, că „anul acesta, premiul pentru ‘Cea mai frumoasă casă împodobită de Crăciun’ a fost câştigat de casa aflată la adresa str Aviatorului nr. 18b, care aparţine domnului Costel Stoica”, iar premiul de 1.000 de lei a fost donat de către consilierii locali USR.

Publicitate

„Dorim să felicităm pentru efort toată familia. Conform proverbului ‘Dar din dar se face rai’, domnul Costel Stoica a donat în totalitate această sumă către Clubul Copiilor Întorsura Buzăului. (…) Felicitări şi pentru acest gest care ne face să avem o speranţa că încet, dar sigur ne ‘îndreptăm’ către normalitate! Felicitări tuturor participanţilor, cu siguranţă câştigători suntem noi toţi care ne bucurăm împreună de un oraş frumos împodobit”, a mai scris primarul pe Facebook.

Concursul s-a desfăşurat online, iar câştigătorii au fost desemnaţi pe baza fotografiilor transmise în luna decembrie a anului trecut.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio