Ştiri locale

Casa de Pensii Covasna explică în ce condiții se pot pensiona cu 2 ani mai devreme locuitorii din zona Baraolt fără a fi penalizați

Nu toți locuitorii din zona Baraolt, afectați timp de cel puțin 30 de ani de poluarea cauzată de exploatările miniere, vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme așa cum prevede legea, fără a fi penalizați, principala condiție fiind ca aceștia să îndeplinească stagiul complet de cotizare.

Fostul oraş minier este primul din județul Covasna care a fost inclus la începutul săptămânii trecute pe lista localităţilor afectate de poluarea remanentă cauzată de extracția, prepararea și arderea cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, în urma exploatațiilor făcute în Baraolt, Căpeni, Bodoş și Racoșul de Sus.

Publicitate

La solicitarea We Radio, reprezentanții Casei județene de Pensii au explicat care sunt condițiile pentru ca o persoană să poată beneficia de această facilitate.

„În cazul județului Covasna, pe o rază de 8 km în jurul localității Baraolt, se poate solicita pensia anticipată parțială, fără penalizare, cu cel mult 2 ani înaintea împlinirii vârstei standard – la împlinirea vârstei de 63 de ani în cazul bărbaților, pentru care vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, cu condiția stagiului complet de cotizare de 35 de ani vechime în muncă, exclusiv armata sau facultatea. În cazul femeilor se iau în calcul vârstele standard prevăzute la Anexa nr. 5 din Legea 263/2010 din care se scad maximum 2 ani. Persoanele care se încadrează trebuie să prezinte o adeverință de la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din zona de reședință, care să ateste că au trăit în aceste localități cel puțin 30 de ani. Persoanele care nu au stagiul complet de cotizare prevăzut de prevederile Legii 263/2010 nu pot beneficia de reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare”, ne-au transmis reprezentanții Casei de Pensii Covasna.

Vechi de aproape două decenii, actul normativ prin care s-au extins categoriile de beneficiari incluzând alte 27 de localităţi din țară, printre care și Baraolt, vine acum cu unele modificări în ceea ce privește determinarea celor 8 km care se calculează în jurul localităților unde se află siturile contaminate.

Astfel, este posibil ca locuitorii mai multor sate și comune aparținătoare orașului Baraolt să poată beneficia de această facilitate.

„Legea nr. 279/2020 vine cu o nouă regulă de determinare a celor 8 km care se calculează în jurul localității unde se află situl contaminat. Astfel, cererile depuse începând cu data de 10.12.2020 vor fi soluționate conform acestei prevederi (…) Urmează identificarea efectivă a acestora, s-a solicitat Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară identificarea unităților administrativ-teritoriale vizate, urmând ca acestea să vă fie comunicate în cel mai scurt timp”, mai transmit reprezentanții Casei județene de Pensii.

Aceștia mai explică și faptul că o persoană poate beneficia, în condițiile Legii 263/2010, de pensie pentru limită de vârstă doar dacă are o vechime minimă realizată de 15 ani.

Persoanele care doresc să se pensioneze anticipat fără penalizare trebuie să aibă peste stagiul complet de cotizare încă 8 ani realizați, transmit reprezentanții Casei județene de Pensii care subliniază că pensionarea înainte de termen fără îndeplinirea condițiilor legale nu este posibilă.

Legea care prevede extinderea categoriilor de beneficiari a fost promulgată luni, 7 decembrie, de preşedintele Klaus Iohannis, iar pe lângă orașul Baraolt, pe listă figurează alte 26 de localităţi, printre care Bacău, Oneşti, Năvodari, Târgovişte, dar și localitățile învecinate Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio