
Caravană Medicală gratuită sâmbătă în satele Băcel şi Lunca Mărcuşului
Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Braşov organizează o Caravană Medicală, o primă activitate în cadrul acesteia urmând să aibă loc sâmbătă, în localităţile Băcel şi Lunca Mărcuşului din judeţul Covasna, grav afectate de inundaţiile din 30 iunie.
Potrivit unui comunicat de presă, Spitalul Militar se alătură astfel, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, proiectului la nivel naţional, aprobat şi susţinut de către Direcţia medicală a Ministerului Apărării Naţionale, „Uniţi sub Tricolor prin sănătate”.
O echipă formată din medici specialişti, rezidenţi, asistenţi medicali şi personal nemedical al spitalului, se va deplasa la Şcoala primară din Lunca Mărcuşului pentru a identifica nevoile de îngrijiri de sănătate ale populaţiei. Sâmbătă, începând cu ora 9:00, sunt aşteptate persoanele rezidente în Lunca Mărcuşului, iar de la ora 12:00, locuitorii din satul Băcel.
Vor fi asigurate consultaţii în specialităţile: medicină internă, cardiologie, endocrinologie, nefrologie,diabet zaharat şi boli de nutriţie, psihologie, psihiatrie, chirurgie generală, medicină dentară, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, ORL, medicină de urgenţă şi ATI, a precizat sursa citată.
„Prin această campanie umanitară, echipa noastră urmăreşte să vină în sprijinul locuitorilor prin oferirea ideii de prevenţie, control medical în regim ambulatoriu gratuit, recomandare şi scrisoare medicală”, menţionează sursa citată.