Carambol cu 14 mașini și o ambulanță, la ieșire din Brașov spre Predeal din cauza poleiului
Un accident în lanț a avut loc duminică dimineață pe un pod de pe DN1, la ieșirea din Brașov spre Predeal, în zona Dârste. 15 mașini, inclusiv o ambulanță, s-au tamponat pe un pod din cauza poleiului.
Circulația a fost restricționată în zonă. Nimeni nu a fost rănit, însă mașinile au fost avariate. Circulația a fost restricționată în zonă, iar mai multe echipaje de poliție au ajuns la locul accidentului. Polițiștii îi vor audia pe toți șoferii implicați, pentru a determina cauzele accidentului în lanț.
Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, a explicat situația într-o intervenție telefonică la Digi24: ”Pe fondul carosabilului alunecos, aproximativ 15 autovehicule au fost implicate într-un carambol. Din fericire, nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale (avarii). Sunt mai multe echipaje de poliție în zonă, iar în timpul cel mai scurt vom relua traficul”. Între mașinile implicate este și o ambulanță.
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de ceață până la ora 12, pentru mai multe localități din județ. Vizibilitatea este sub 200 de metri și poate scădea sub 50 de metri, izolat.