
„Când vrei să promovezi candidaţii şi ei nu te lasă” sau „Cum să-ţi tai singur craca de sub picioare”
Lucrez în presa locală din judeţul Covasna încă de la vârsta de 16 ani, adică de mai bine de 23 de ani, motiv pentru care îi cunosc pe unii dintre oamenii aflaţi în funcţii importante în judeţ încă dinainte să fie… importanţi.
Presa din judeţul Covasna n-a fost niciodată una acidă, agresivă, dură cu cei care au condus instituţiile din judeţ, fie că vorbim de cele locale sau deconcentrate. Poate şi din cauza specificului judeţului, în care bătăliile politice n-au anvergura altor zone ale ţării, poate şi datorită unor decenţe şi mentalităţi specifice judeţelor mici, ardelene, unde oamenii sunt mai puţin conflictuali şi încearcă să fie pozitivi şi constructivi. Sau poate doar mi se pare mie că suntem aşa…
Oricum, ideea e că presa locală în cele mai multe cazuri a fost „prietena” autorităţilor, dar mai ales a publicului, fie că erau ei cititori, ascultători sau privitori.
Tocmai din această cauză, mi-e greu să înţeleg reticenţa unor „actori” din spaţiul public atunci când vine vorba de comunicare. Să vă explic…
Pentru prima oară de nici nu mai ştiu când, la alegerile pentru funcţia de primar al Municipiului Sfântu Gheorghe s-au înscris în acest an 7 (şapte) candidaţi. Adică mulţi! Şi 8 (opt) liste de candidaţi pentru Consiliul Local. În aceste condiţii, cred că nu doar eu mă aşteptam să vedem o „bătălie” de proiecte, idei, viziuni, propuneri pentru dezvoltarea oraşului, pentru îmbunătăţirea vieţii locuitorilor etc.
Ei bine, n-a fost să fie aşa. De ce? Pentru că în afară de primarul în funcţie şi de tânăra contracandidată de la Alianţa Maghiarilor din Transilvania, niciun alt partid sau candidat nu au organizat măcar o conferinţă de presă în toată perioada campaniei. Ba mai mult, nu au trimis măcar un comunicat de presă în care să se prezinte, să zică cine sunt, ce vor, de ce ar trebui să-i votăm. Asta în condiţiile în care multe dintre feţele de pe afişele lipite prin oraş sunt noi pentru viaţa politică locală, aşa că ar fi meritat o prezentare pentru publicul larg.
Nu vreau să dau lecţii de promovare şi comunicare nimănui, şi pot să şi înţeleg că nu eşti orator, că nu ştii să vorbeşti, că ţi-e frică de camere de luat vederi şi de întrebările presei. Pot să trec peste toate astea, deşi dacă vrei să ajungi în funcţii de conducere n-ai voie să ai asemenea „fobii”, dar fă cumva atunci şi trimite măcar un comunicat, prezintă-ţi candidaţii, zi ce vrei să faci… Cum să pui doar nişte afişe cu feţe de candidaţi (de cele mai multe ori photoshopate) în câteva puncte din oraş şi să vrei să te voteze lumea?!?! E jenant şi o insultă pentru cei de la care aştepţi votul.
Am văzut câteva zbateri de a transmite nişte mesaje în mediul online, mai ales la tânăra echipă a USR-PLUS, care a venit şi cu un proiect de Guvernare locală, dar în rest afişe seci, cu feţe şi nume de multe ori necunoscute.
Că unii dintre ei or fi umblat prin oraş şi au împărţit pliante şi promisiuni, e posibil (la mine în căsuţa poştală n-a ajuns nimic), dar comunicarea într-o campanie electorală înseamnă mult mai mult decât atât.
Alţii ar putea zice că nu sunt bani pentru campanie electorală, deşi discuţia aici ar fi mai lungă şi mai complicată (Autoritatea Electorală Permanentă estimează că va rambursa partidelor 190 milioane de lei pentru campaniile electorale din acest an). Dar tocmai în acest caz, al lipsei de fonduri, cea mai eficientă „campanie gratuită” este cea a conferinţelor şi comunicatelor de presă.
Pot înţelege inclusiv lipsa de motivaţie a partidelor româneşti pentru nişte alegeri care din cauza compoziţiei etnice mereu au fost pierdute încă dinainte de-a începe, dar tocmai în aceste condiţii ar trebui să te baţi pentru locul 2, pentru locul 3, să fii „cel mai bun, după cei mai mulţi”. Mă gândesc că nu-i totuna dacă obţii un singur mandat de consilier local, sau două. Sau dacă e totuna, să ne zică din start că pentru ei alegerile locale nu prea contează, şi-atunci vom şti şi noi să nu avem aşteptări de la ei.
Una peste alta, o campanie dezamăgitoare din partea partidelor româneşti, care ar trebui să înţeleagă că presa le poate fi un mult mai bun „prieten” decât îşi imaginează. Şi ar trebui să se folosească de acest prieten, nici măcar nu ne supărăm 🙂
Iar cel mai bine acest lucru s-a văzut în prezenţa foarte slabă de la urne în Sfântu Gheorghe, mult sub cea de acum 4 ani, care a făcut posibil ca în Consiliul Local în următorii 4 ani să fie un singur consilier român dintr-un total de 21 de consilieri.
Abia aştept să ne vedem peste câteva săptămâni în campania pentru alegerile parlamentare, unde de data asta bătălia se va da pentru ultimul loc! (Vezi alegerile din 2016 în judeţul Covasna).
Vlad Andrei Manolăchescu
• Director de programe @ We Radio Sfântu Gheorghe
• Fost secretar general de redacţie / tehnoredactor / coordonator difuzare / corector @ Observatorul de Covasna
• Fost realizator emisiune interviuri @ RTT Braşov
• Fost realizator emisiuni @ Radio Astra / Mix FM / Radio Loco
• Fost realizator emisiuni @ Radio Impuls
