Sport, Ştiri locale, Video

VIDEO. Campioana Sepsi-SIC, sărbătorită pe Scena Zilelor Sfântu Gheorghe

Ambrus József: „Deşi nu a părut, a fost un campionat greu şi o victorie muncită”

Echipa de baschet feminin Sepsi-SIC din Sfântu Gheorghe, care a câştigat pentru al treilea an consecutiv titlul de campioană naţională, a fost sărbătorită sâmbătă seară de comunitatea locală, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc în centrul municipiului, Ambrus József, reprezentantul Consiliului Judeţean Covasna în Consiliul de Administraţie al clubului, apreciind că a fost un campionat greu.

Publicitate

„A fost un campionat greu, deşi toată lumea zice că nu am dreptate, dar eu ştiu ce vorbesc. A fost un an foarte greu, atât pentru conducere, cât şi pentru echipă, s-a modificat legislaţia, am lucrat foarte mult pe această temă, am fost de foarte multe ori în Bucureşti pentru a clarifica multe situaţii. Echipa a început destul de slab, a câştigat cu Alexandria la câteva puncte, în schimb mâna antrenorului, care este la noi de patru ani de zile, s-a văzut şi am reuşit, pe parcurs, să fim o echipă la mijlocul sezonului, iar la sfârşitul campionatului pur şi simplu nu am avut adversar. Satu Mare este o echipă bună, dar noi am fost peste ea datorită priceperii antrenorului, datorită priceperii staff-ului. Credeţi-mă, a fost un campionat câştigat greu, pentru că s-a lucrat foarte mult”, a declarat Ambrus József.

Rusz István: „E mai greu să păstrezi un aur câştigat, decât să-l câştigi”

„Vrem să ne bucurăm pentru acest aur, este al treilea titlu consecutiv. Cred că am făcut un parcurs destul de frumos şi în campionatul naţional şi în cupele europene. Avem ambiţie şi urmărim să repetăm aceste rezultate, ştiind că tot timpul e mai greu să păstrezi un aur câştigat, decât să-l câştigi, dar noi o să ne batem pentru tot şi vrem şi în cupele europene să avansăm mai mult, sperând în ajutorul autorităţilor, al sponsorilor şi al voluntarilor care ne ajută şi al tuturor suporterilor care au venit într-un număr foarte mare. Sperăm să reuşim, să avem atâţia bani ca să pornim iarăşi în cupele europene. Despre echipă încă nu pot vorbi, avem deja planuri, avem deja contracte, pe parcurs o să vorbim şi despre asta”, a declarat managerul echipei, Rusz István.

Campioanele au urcat pe scenă, pe rând, în aplauzele şi ovaţiile câtorva mii de fani, cărora le-au prezentat trofeul câştigat vineri la Satu Mare.

Annemarie Gödri-Părău: „Fanii înseamnă totul pentru noi”

Căpitanul echipei Sepsi-SIC, Annemarie Gödri-Părău, a declarat că a fost impresionată de primirea acasă şi a ţinut să mulţumească, în mod special, suporterilor care au susţinut şi motivat jucătoarele.

„Acasă am fost primite extraordinar, ca întotdeauna. Fanii înseamnă totul pentru noi, ne-au fost alături tot sezonul, în fiecare an, fără ei nu am fi ajuns aici. A fost un campionat foarte greu, dar ne-am îndeplinit toate obiectivele, am trecut mai departe în grupe în EuroCup, am câştigat Cupa României şi campionatul, ceea ce este foarte important. Cred că oamenii nu ştiu cât de greu muncim, muncim foarte, foarte mult şi s-a văzut acest lucru”, a declarat Annemarie Gödri-Părău.

Teodora Neagu: „Este ceva excepţional şi de neimaginat”

„Într-adevăr a fost un campionat dur şi intens, chiar dacă scorul meciurilor pe care le-am avut nu a arătat acest lucru. Noi am reuşit să învingem de fiecare dată numai pentru faptul că am muncit foarte mult în antrenamente, că nu am renunţat niciodată, dar şi pentru că fiecare meci l-am tratat ca şi cum ar fi fost o finală de campionat. Am fost primite extraordinar la Sfântu Gheorghe, sincer nu mă aşteptam să vină atât de multă lume. Este primul meu an la Sfântu Gheorghe şi sunt copleşită de atmosferă, de bunătatea oamenilor şi de bunăvoinţa lor de a veni la meciuri şi aici, în piaţă, să ne vadă. Este extraordinar, nu mă aşteptam la aşa ceva. Mulţumesc publicului, staff-ului şi antrenorului, tuturor oamenilor care fac parte din această comunitate, este ceva excepţional şi de neimaginat”, a declarat tânăra jucătoare Teodora Neagu.

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a câştigat vineri al treilea său titlu consecutiv de campioană naţională la baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Municipal Satu Mare cu scorul de 85-76 (21-23, 19-17, 25-21, 20-15), în deplasare, în meciul al patrulea al finalei Ligii Naţionale.

Campioana en titre se impusese în primele două meciuri de acasă, cu 76-46 şi 71-51, iar CSM Satu Mare învinsese joi cu 68-60, pe teren propriu.

Sepsi-SIC a jucat ultimele patru finale de campionat, pierzând în 2015 cu CSM Târgovişte (2-3 la general) şi câştigând în 2016 cu CSU Alba Iulia (3-0) şi în 2017 cu Universitatea Cluj (3-1) şi acum cu CSM Satu Mare (3-1).

(Agerpres)

 

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio