Bilanţul IPJ Covasna pe primul semestru din 2017
Și în 2017, activitatea polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a avut ca obiectiv prioritar creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, precum și diminuarea/menținerea la un nivel minim a infracționalității stradale, în special a celei comise cu violență, dar și asigurarea climatului de siguranță în unitățile de învățământ și zona adiacentă acestora.
Dintre principalele rezultate pozitive ale activității polițiștilor covăsneni, în prima jumătate a acestui an, menţionăm:
– Reducerea criminalității sesizate;
– Creşterea eficienţei activităţii structurilor de ordine publică prin scăderea criminalităţii stradale sesizate;
– Menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ, nefiind săvârșite fapte cu impact deosebit în școli sau în zona adiacentă a acestora;
– Diminuarea infracționalității contra patrimoniului.
Pentru anul 2017, prevenirea infracţiunilor de furt și prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor au fost stabilite ca priorităţi naţionale ale Poliţiei Române în domeniul prevenirii criminalităţii. Astfel, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, au fost stabilite ca priorităţi locale în domeniul prevenirii criminalităţii: prevenirea furturilor din locuinţe și prevenirea violenţei intrafamiliale.
În prima jumătate a anului curent, polițiștii au intervenit la peste 7.400 de evenimente, dintre acestea 26,13% fiind sesizări venite prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. De asemenea, au fost dsfășurate 1.500 de acțiuni cu efective lărgite și peste 800 de misiuni de asigurare a măsurilor de ordine cu ocazia unor adunări publice.
În ceea ce privește activitatea pe linie de combatere a criminalității, statisticile relevă că la nivelul județului Covasna se înregistrează o scădere a infracţiunilor sesizate cu un procent de 9,7% față de prima jumătate a anului precedent, de la 2141de fapte la 1932.
Din cele 1932 de fapte, 1.007 au fost înregistrate în mediul urban, iar 924 în mediul rural, 24,8% din totalul faptelor fiind constate în flagrant delict.
Ponderea cea mai mare din infracţionalitatea sesizată la nivel județean, o reprezintă infracțiunile de natură judiciară – 60,19 %.
Indicatorii statistici relevă că infracţiunile sesizate contra persoanei au scăzut cu 5,5%, iar din această categorie, infracțiunile de lovire sau alte violențe au scăzut cu 9,1%.
Infracțiunile contra patrimoniului au înregistrat și ele o scădere față de prima jumătate a anului trecut cu 19,21%. Numărul furturilor a scăzut cu 12,47%.
În ceea ce privește infracțiunile de tâlhărie, în prima jumătate a acestui an au fost sesizate 6 astfel de fapte, față de 5 în anul precedent. Trebuie menționat că, dintre acestea, în 3 cazuri faptele nu s-au confirmat, iar într-un caz încadrarea juridică a fost schimbată în furt calificat, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Important de menționat este și faptul că autorii au fost identificați în toate cazurile de infracțiuni de mare violență.
Referitor la criminalitatea stradală, aceasta este caracterizată, în general, de infracţiuni cu un grad scăzut de pericol social. Numărul acestui gen de fapte a scăzut cu 16,21%, fiind constatate 31 de fapte în prima jumătate a acestui an. În acest segment, scad infracţiunile de furt din autovhicule, precum și furturile din buzunare, genți și poșete.
Prevenirea și combaterea criminalității în domeniul economico-financiar a reprezentat o altă componentă importantă a activității polițiștilor în această primă jumătate a anului, urmărindu-se, în principal, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei și a contrafacerii de mărfuri.
Astfel, pentru îndeplinirea obictivelor menționate, polițiștii de la structurile de combatere a criminalității economice au organizat și desfășurat 76 de acțiuni și 369 de controale directe, în urma cărora au fost constatate 46 de infracțiuni pe această linie. De asemenea, au fost aplicate 153 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 531.000 lei.
Tot în urma acțiunilor fost confiscate bunuri și mărfuri în valoare de 13.000 lei, 4.896 litri de băuturi alcoolice, 10.439 fire ţigarete de contrabandă, 216 articole vestimentare, aparate electronice, electrocasnice, precum și suma de 6.900 lei în numerar, toate bănuite că ar fi avut legătură cu săvârșirea unor fapte ilicite de natură economică.
Datele statistice relevă că numărul infracțiunilor de natură economico-financiară a scăzut cu circa 22%, în particular, faptele de evaziune fiscală înregistrând o scădere cu 24% față de prima jumătate a anului trecut.
Pe linia combaterii ilegalităților în domeniul silvic, pentru prevenirea si combaterea tăierilor ilegale de arbori şi a faptelor ilicite asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos, polițiștii covăsneni au desfășurat, în colaborare cu organe silvice, dar și cu jandarmii din cadrul I.J.J. Covasna şi cu reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu, peste 600 de acţiuni pe linie de silvicultură. În urma acestora au fost constatate 163 de infracţiuni de natură silvică şi au fost aplicate 379 de sancţiuni contraventionale în valoare totală de peste 519.000 lei, dispunându-se confiscarea a peste 400 mc de material lemnos.
Pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase, în primul semestru al acestui an, au fost desfășurate 20 de acțiuni cu efective lărgite, 46 de acțiuni pe linie de arme, pentru prevenirea faptelor de braconaj precum și pe linie de explozivi şi substanţe periculoase și au fost executate aproape 400 de controale directe. Pe această linie au fost constatate 20 de infracțiuni.
Urmărind combaterea principalelor cauze generatoare de accidente şi creşterea gradului de siguranță rutieră, în prima jumătate a anului, polițiștii rutieri au desfășurat aproape 600 de acţiuni, scopul general urmărit fiind salvarea de vieți prin prevenirea producerii de accidente.
În urma acestor acțiuni au fost constatate aproape 8.000 de fapte de natură contravențională, pentru care s-au aplicat sancțiuni. Dintre acestea, peste 6.600 au fost pentru abateri comise de conducători de autovehicule, iar circa 1.300 au fost pentru abateri comise de pietoni, bicicliști și conducători de atelaje cu tracțiune animală.
Tot pentru abateri în trafic au fost reținute peste 400 de permise de conducere și retrase 246 de certificate de înmatriculare în vederea remedierii defecţiunilor sau a altor cauze care au determinat dispunerea acestei măsuri.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost descoperite și s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru 74 de infracțiuni la regimul circulaţiei.
În ceea ce privește situația accidentelor rutiere cu urmări grave înregistrate la nivelul județului, numărul acestora a înregistrat o ușoară creștere față de prima jumătate a anului precedent, de la 29 de accidente în 2016, la 33 în 2017. Relevant însă este că numărul persoanelor decedate în urma accidentelor de circulație a rămas aceelași ca și anul trecut, respectiv 7, și au fost înregistrate scăderi ale numărului persoanelor rănite un urma unor evenimente rutiere, respectiv, cu 10 mai puține.
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, abaterile săvârșite de bicicliști și pietoni și neasigurarea la schimbarea direcției de mers.
Acțiunile polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță rutieră vor continua și în cea de-a doua jumătate a anului.
Prevenirea şi combaterea criminalităţii în mediul şcolar reprezintă o preocupare permanentă, de asemenea.
În primele 6 luni din 2017, au fost sesizate 5 fapte de natură penală comise exclusiv în incinta unităţilor şcolare, cu 2 mai puține față de aceeași perioaddă a anului trecut. Este de subliniat faptul că nu au fost sesizate infracţiuni de mare violenţă săvârşite în unităţile de învăţământ sau zonele adiacente acestora.
Polițiștii acordă o atenție deosebită acestei componente a muncii de poliție, în prima jumătate a anului fiind desfășurate peste 100 de activități de tip informativ-preventiv în școli, la care au participat peste 6.000 de elevi, cadre didactice și părinți. Aceștia au primit informații pe diverse teme, cele mai importante fiind cele de educație rutieră și exemplificăm campaniile ”Școala Siguranței Tedi”, ”Drumul de Siguranță”, Școala Siguranței Rutiere”. De asemenea, activitățile preventive au vizat și siguranța tinerilor în mediul on-line, sau prevenirea violenței intrafamiliale, fiind în derulare Campania ”Aripi Frânte”.
Polițiștii de la structurile de criminalistică au efectuat în prima jumătate a anului peste 450 de cercetări la fața locului cu ocazia săvârșirii unor fapte de natură penală, iar în urma activităților desfășurate de criminaliști, conform competențelor, au fost identificate 36 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
Structurile de Cazier Judiciar din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, au primit și soluționat, pe loc, peste 10.000 de cereri pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar.
Dreptul de petiționare este un drept garantat prin constituție, astfel că în prima jumătate a acestui an, la Inspectoratul de Poliție Județean Covasna au fost înregistrate 1.016 petiții și au fost primite în audiență la conducrea instituției 123 de persoane.
NE PROPUNEM PENTRU A DOUA JUMĂTATE A ANULUI 2017:
Activitățile polițiștilor covăsneni vor fi concentrate, în continuare, pentru îndeplinirea principalelor obiective, respectiv, protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală și siguranţa rutieră.
În prezent se află în desfășurare planul de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică pe perioada sezonului estival – 2017, polițiștii covăsneni acționând în baza acestuia începând cu luna iunie.
Sintetizând activitățile defășurate în lunile iunie și iulie în baza acestui plan de măsuri, evidențiem faptul că au fost organizate și desfășurate 548 de acțiuni, în urma cărora au fost constatate peste 4.300 de fapte de natură contravențională pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare de peste 978.000 de lei. Dintre acestea, cele mai multe sancțiuni (circa 3.000) au fost pentru abateri comise în trafic, iar alte 885 au fost pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice sau alte fapte sancționate de Legea 61/1991 privind regimul conviențuirii sociale. De asemenea, pentru abateri în trafic au fost reținute 138 de permise de conducere și au fost retrase 152 certificate de înmatriculare.
Tot în aceste două luni polițiștii au intervenit la peste 2.100 de evenimente, iar în urma acțiunilor desfășurate au fost identificate în flagrant, în timpul săvârșirii unor fapte de natură penală, 78 de persoane. Totodată au fost confiscate și bunuri în valoare de 14.800 de lei, bănuite că ar proveni sau că ar avea legătură cu săvârșirea unor fapte ilicite.
În perioada următoare, cu preponderență în luna august, polițiștii vor intensifica activitățile pe linie de circulație rutieră, mai ales în contextul în care mulți cetățeni se întorc din străinătate pentru a petrece concediul acasă.
De asemenea, va fi acordată o atenție sporită perioadei în care se sărbătorește Praznicul Adormirii Maicii Domnului, urmând ca efectivele de poliție să desfășoare în acest interval activități pentru prevenirea oricăror evenimente de natură a tulbura liniștea și siguranța cetățenilor.
Apoi, o dată cu începutul anului școlar, polițiștii vor relua activitățile preventive în unitățile de învățământ, dar și activitățile de patrulare în zona școlilor, pentru a spori gradul de siguranță al elevilor și a preveni săvârșirea de fapte contrare legii în școli, sau în zona adiacentă acestora. Merită menționat faptul că, deși în această perioadă elevii sunt în vacanță, polițiștii nu au sistat defășurarea de activități preventive adresate acestora, doar că ele se desfășoară în taberele școlare organizate pe raza județului nostru.
Spre sfârșitul anului acțiunile polițiștilor se vor concentra în scopul menținerii siguranței traficului rutier pe timpul sezonului rece, apoi, în perioada sărbătorilor de iarnă, se va acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, mai ales pentru combaterea comerțului ilicit cu produse specifice perioadei (pomi de Crăciun, produse pirotehnice ș.a.)
(Biroul de presă al IPJ Covasna)