Ştiri locale

Bilanţ zilnic Prefectura Covasna: 1.130 de persoane sunt în izolare la domiciliu

Prefectura Covasna a anunţat marţi după-masă cifrele zilnice privind evoluţia pandemiei în judeţul Covasna. Se observă astfel o creştere foarte mare a numărului persoanelor izolate la domiciliu. Dacă luni erau 955 de persoane în această situaţie, astăzi numărul a crescut la 1.130, adică cu 175 mai mult decât ieri. Creşterea este şi mai vizibilă dacă ne raportăm la numărul de persoane aflate în izolare la domiciliu în ultima zi a stării de urgenţă, pe 14 mai, atunci când în izolare erau 254 de persoane în judeţul Covasna.

Vă aducem aminte că odată cu instituirea stării de alertă, măsura carantinării obligatorii pentru cetăţenii care vin în ţară din străinătate a fost înlocuită cu izolarea la domiciliu, astfel că foarte mulţi români au ales să revină în ţară după data de 15 mai.

Redăm mai jos comunicatul integral al Prefecturii Covasna:

Comunicat de presă COVID-19 din 26.05.2020

În continuarea informării despre situația generată de noul coronavirus, vă aducem la cunoștință că, în județul Covasna, la data de 26 mai 2020, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, numărul persoanelor care au contractat virusul SARS-CoV-2 este de 230 de persoane.

La nivelul județului Covasna, conform raportării Direcției de Sănătate Publică din data de 26.05.2020 situația epidemiologică este următoarea :

  • în prezent sunt internați în spital un nr. de 11 pacienți bolnavi de COVID-19 (potrivit datelor furnizate, în afara celor 11 pacienți, 6 pacienți sunt internați la SBI Brașov iar un pacient vindecat a rămas în spital pentru tratarea altor afecțiuni);
  • de la începutul pandemiei și până în prezent au fost vindecați 192 de pacienți bolnavi de COVID-19;
  • potrivit datelor comunicate, în ultimele 24 de ore nu au fost internate în spital persoane bolnave de COVID-19;
  • numărul de teste realizate până în acest moment la nivelul județului Covasna este de 4746;
  • în carantină instituționalizată se află un număr de 48 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contractat virusul SARS-CoV-2;
  • alte 1130 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De la ultimul comunicat de presă, datorită faptului că au respectat recomandările autorităților și starea de sănătate le-a permis, 5 persoane au ieșit din carantină iar alte 10 persoane au ieșit din autoizolare.

În contextul măsurilor dispuse de către autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, efectivele Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna și ale Poliției locale, au continuat misiunile, conform prevederilor privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În domeniul de aplicare al actelor normative specifice stării de alertă, de la ultimul comunicat, au fost angrenate în total 138 de efective ale structurilor menționate, care au utilizat 69 de mijloace de mobilitate.

Pe raza județului, în ultimele 24 de ore, au fost executate 14 misiuni, astfel:

– pentru menținerea ordinii publice la unități spitaliceşti/locații carantină – 1;

– pentru depistarea/reținerea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină – 1;

– pentru verificarea, prin măsuri specifice, a respectării interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină – 11;

– pentru verificarea respectării de către societățile comerciale/persoanele fizice autorizate a interdicţiilor impuse pe timpul stării de alertă – 1. Cu această ocazie au fost verificate un număr de 19 SC/PFA.

Pentru verificarea modului de respectare a măsurilor și interdicțiilor  impuse pe durata stării de alertă, au fost verificate 504 persoane.

Au fost aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 4480 de lei.

Cancelaria  Prefectului

26.05.2020

Publicitate
banner we radio