Ştiri locale

Bilanţ: Doi angajați M.A.I. din judeţul Covasna, trimiși în judecată pentru corupție. Alte 9 persoane cu funcții de conducere sunt cercetate

Doi angajați ai M.A.I., dintre care unul cu funcție de conducere, au fost trimiși în judecată în acest an pentru fapte de corupție, în dosare instrumentate de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Covasna.  

Unul dintre aceștia este cercetat pentru luare de mită și trafic de influență, dar și pentru folosirea unor informații care nu sunt destinate publicității, sau pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar cel de-al doilea este cercetat pentru fals intelectual.

Publicitate

„În anul 2021, instituția de parchet competentă a soluționat două cauze penale prin sesizarea instanței de judecată cu privire la doi lucrători M.A.I., în cauze penale în care lucrătorii S.J.A. Covasna au fost delegați să desfășoare activități de cercetare penală. Unul dintre lucrători avea funcție de conducere, iar cel de-al doilea avea funcție de execuție”, a transmis într-un răspuns la solicitarea We Radio, comisarul-șef al SJA Covasna, George-Florin Alexandru.

Anul trecut alți doi angajați din cadrul M.A.I. au fost cercetați pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, unul dintre aceștia, un fost agent care la data săvârșirii faptelor era împuternicit la conducerea unui post de Poliție din cadrul IPJ Covasna, fiind trimis în judecată la începutul anului trecut, în stare de libertate.

„Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui agent de poliție care la data săvârșirii faptelor deținea o funcție de conducere, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu (3 acte materiale), fals intelectual (2 acte materiale) și uz de fals. În cauză s-a reținut că la data de 01.07.2018, polițistul, la momentul comiterii faptelor împuternicit la conducerea unui post de poliție din cadrul I.P.J. Covasna, a intervenit pe lângă doi dintre lucrătorii de poliție din subordine pentru a-i determina să nu își îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv să nu se sesizeze cu privire săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier de către un localnic care fusese depistat în trafic în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. În ciuda intervenției, dosarul penal a fost înregistrat, însă, deși a fost repartizat  pentru soluționare altui lucrător de poliție, inculpatul a efectuat acte de urmărire penală în context, contrar dispozițiilor procedurale”, se arată într-un comunicat al DGA din data de 28 ianuarie 2020.   

9 persoane cu funcții de conducere cercetate pentru fapte de corupție

Până în data de 6 iulie (a.c.), SJA Covasna a primit 14 sesizări privind fapte de corupție, iar angajații instituției au fost delegați de structurile de parchet să facă cercetări și în alte 17 astfel de dosare penale.

Persoanele față de care s-a dispus urmărirea penală sunt cercetate pentru luare și dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, fals intelectual, uz de fals, omisiunea sesizării și purtare abuzivă.

Nouă dintre persoanele cercetate în aceste dosare ocupau funcții de conducere.

„Precizăm că o parte dintre aceste dosare se află încă în lucru, respectiv unitatea de parchet competentă nu a pronunțat o soluție în cauză (trimitere în judecată, acord de recunoaștere, clasare etc.). Având în vedere acest aspect, pentru a nu periclita rezultatul anchetei și pentru a nu aduce atingere interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces, în continuare ne vom referi strict la acele dosare în care s-a pronunțat o soluție legală de către unitatea de parchet competentă”, se arată în răspunsul reprezentanților SJA Covasna.

Conform sursei citate, în cursul anului trecut SJA Covasna a primit 17 sesizări privind fapte de corupție, iar angajații instituției au fost delegați de structurile de parchet să facă cercetări și în alte 25 de astfel de dosare penale.

Printre infracțiunile cercetate anul trecut se numără luarea și darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, favorizarea făptuitorului, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, fals material în înscrisuri oficiale, omisiunea sesizării, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

10 dintre persoanele cercetate penal în aceste dosare ocupau funcții de conducere.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio