Ştiri locale

Baza de tratament din Şugaş Băi şi refugiul montan din Covasna, printre spaţiile de carantină identificate de autorităţi

Autorităţile covăsnene au identificat mai multe spaţii, printre care o bază de tratament, un refugiu montan şi un motel, în care ar putea asigura peste 50 de locuri de cazare în carantină, în eventualitatea în care vor apărea persoane infectate cu noul coronavirus.

Potrivit prefectului judeţului Covasna, Iulian Constantin Todor, Centrul de tratament de la Şugaş Băi, nu departe de municipiul Sfântu Gheorghe, ar putea găzdui şase persoane, într-o locuinţă ANL din municipiul Târgu Secuiesc ar putea fi cazate patru persoane, la Spitalul orăşenesc din Baraolt două persoane, în refugiul montan din staţiunea Covasna 18 persoane, iar în motelul Rocab de la Întorsura Buzăului, 24 de persoane.

„În total sunt 54 de locuri de cazare în cele două municipii şi trei oraşe din judeţ. Am stabilit cu domnul director al Direcţiei de Sănătate Publică să trimită o echipă să verifice situaţia reală a acestor imobile şi dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru cazare”, a declarat Iulian Constantin Todor, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a menţionat că în judeţ mai există şi alte spaţii disponibile pentru carantină, în caz de necesitate.

Totodată, prefectul a subliniat că în acest moment nu există motive de panică, precizând că cele câteva persoane izolate la domiciliu şi în spital, care au venit din Italia, nu prezintă simptome de boală.

„Preventiv am identificat aceste spaţii, ca să fie corespunzătoare, să asigure condiţii bune, apă, canalizare, căldură, să poată fi cazate cât mai puţine persoane în cameră, să nu fie în mijlocul comunităţii, ci mai retrase. Sperăm să nu fie nevoie, dar e bine să fim pregătiţi pentru orice eventualitate”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Covasna, Agoston Laszlo.

(Agerpres)

banner we radio