Ştiri

Băuturile răcoritoare cu mult zahăr vor fi accizate

Sucurile îmbuteliate care au un conținut mare de zahăr urmează să fie accizate, potrivit unui proiect legislativ pus chiar azi în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Accizarea sucurilor îndulcite nu este o idee nouă, un proiect de act normativ ce prevedea același lucru fiind respins definitiv de Parlament în primăvara acestui an.

Măsura accizării sucurilor cu conținut mare de zahăr se regăsește în Proiectul de ordonanță a Guvernului privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, document care a fost pus recent în dezbatere publică la MFP și care are nevoie, pentru a ajunge să se aplice, de adoptarea la Guvern și de publicarea în Monitorul Oficial.

Astfel, printre altele, propunerea legislativă prevede ca, începând cu 1 septembrie 2019, băuturile răcoritoare cu mult zahăr să fie accizate. „Băuturile răcoritoare cu un conținut ridicat de zaharuri libere reprezintă orice băuturi răcoritoare cu un conținut de zaharuri libere de cel puțin 5 grame per 100 mililitri produs”, se precizează în inițiativă.

În categoria sucurilor cu conținut mare de zahăr sunt incluse, potrivit proiectului de act normativ, băuturile care se pot consuma direct, siropurile care se diluează cu apă, dar și sucurile naturale care au zaharuri adăgate și care depășesc limita de zaharuri de 5g/100 ml de suc.

După cum stabilește propunerea legislativă, „prin zaharuri adăugate se înțelege glucoza, fructoza, zaharoza, hidrolizatele de amidon, respectiv sirop de glucoză, sirop cu înalt conținut de fructoză și alte preparate cu zahăr folosite ca atare sau adăugate în cursul preparării băuturilor”.

Pe de altă parte, documentul stabilește și excepții de la accizarea sucurilor. Mai exact, vor fi exceptate de la accizare sucurile naturale ce nu au zaharuri adăugate (chiar dacă nivelul conținut de zaharuri este mai mare de 5g/100 ml de suc) și amestecurile de băuturi (cu sau fără adaos de zaharuri) produse pe loc și servite fără să fie îmbuteliate.

Această măsură a fost propusă deoarece, potrivit notei de fundamentare a proiectului, în Uniunea Europeană, „52% din populația adultă este în prezent supraponderală, iar din această proporție 17% suferă de obezitate”, obezitatea fiind unul din principalii factori de morbiditate la nivel mondial, iar zahărul din băuturile răcoritoare fiind vinovat pentru creșterea în greutate a tinerilor.

Accizarea băuturilor răcoritoare cu mult zahăr nu este o idee tocmai nouă. Ea a mai fost propusă și printr-un proiect de act normativ ce a fost adoptat tacit de Senat anul trecut, dar a fost respins definitiv de către deputați în luna aprilie a acestui an.