Ştiri locale

Bărbat în stare gravă la spital după ce a fost atacat de urs la Belin

Un cioban a fost atacat de urs la Belin. Incidentul s-a petrecut luni seară, iar bărbatul a fost transportat de urgență la spital, conform covasnamedia.ro.

„Chiar acum s-a adunat comisia pentru acest caz. Este același urs care a mai atacat și acum o lună și jumătate, două luni, în același loc. A atacat un cioban, l-a atacat la cap. Sperăm să nu fie ceva grav, dar a pierdut mult sânge omul. E aproape de comună, la 200-250 de metri locul atacului. Vom face din nou alungări, tranchilizare, doar în ultimul moment mergem pe varianta de împușcare”, a spus aseară pentru aceeaşi sursă viceprimarul cu atribuții de primar din Belin, Ferencz Zoltán.

Publicitate

Ciobanul atacat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sfântu Gheorghe, a declarat directorul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Covasna, Cristian Cimpoi.

„Este vorba de un bărbat în jurul vârstei de 60 de ani. Are răni la spate și la membrele superioare, la brațe și o rană în zona capului. A fost transportat de către echipajul nostru cu medic la UPU Sfântu Gheorghe”, a declarat Cristian Cimpoi.

Directorul medical al SJU Sfântu Gheorghe „Este stabil, a avut mare noroc”

Directorul medical al Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, dr. Keresztesi Arthur, a declarat că bărbatul este stabil și se află în prezent internat la secția de Chirurgie.

„Are vreo 3 plăgi la nivelul scalpului, este stabil, plăgile s-au suturat, în prezent este internat la secția de Chirurgie, fără alte probleme. Are doar câteva plăgi la cap, fără leziuni interne, fără fractură de craniu, a avut mare noroc”, a explicat directorul medical al Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, dr. Keresztesi Arthur.

Reprezentanții Jandarmeriei Covasna spun că nu se poate stabili cu exactitate dacă este vorba despre același urs care a mai atacat și în trecut, în aceeași zonă.

Vă aducem aminte că Ministerul Mediului va elabora Ordinul privind eliminarea unui număr de urşi, pentru a diminua riscul pe care aceştia îl reprezintă pentru comunităţi din mai multe zone ale ţării, dar se vor reduce cotele stabilite iniţial la aproape 500 de exemplare, a spus ministrul Mircea Fechet, potrivit Radio România Actualități.

„Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente. Eu nu îmi propun să intru într-o negociere sau într-o dezbatere cu specialiştii Academiei Române. Voi lua de bună această cifră şi având în vedere faptul că există conflicte aproape zilnice între urs şi om. Sunt judeţe extrem de afectate din cauza acestor conflicte, fie că discutăm despre pagube, fie că vorbim de pierderea de vieţi omeneşti. Eu cred că dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni”, a spus Fechet.

Activiştii de mediu au criticat proiectul anterior al Ordinului de Ministru, elaborat de predecesorul lui Fechet, Tanczos Barna, şi au reclamat că acesta ar încuraja vânătoarea de trofee.

Fechet a precizat însă că tocmai acest lucru trebuie evitat și că nu-şi doreşte să vină vânători din străinătate care să vâneze contra cost urşi, iar eliminarea exemplarelor conform noilor cote va trebui să înceapă cu urşii care ajung în localităţi sau în apropierea lor.

Foto: covasnamedia.ro.

Publicitate
banner we radio