Ştiri locale

Bărbat din Dobârlău, arestat după ce şi-a bătut soţia pe fondul geloziei. Femeia a ajuns la Spital, iar copiii în grija DGASPC

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Dobârlău a fost arestat pentru 30 de zile, fiind cercetat penal pentru violență în familie, după ce săptămâna trecută, pe fondul geloziei, și-a bătut soția cu 7 ani mai tânără și a tuns-o cu forța. Vecinii au fost cei care au anunțat Poliția, iar tânăra de 24 de ani a fost transportată la spital cu multiple leziuni.

Potrivit IPJ Covasna, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Covasna au fost sesizați pentru a dispune măsuri de protecție pentru cei doi copii minori ai cuplului.

„Din primele verificări efectuate a reieșit că, pe fondul geloziei și al unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi reacționat violent aplicându-i soției mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. De asemenea, împotriva voinței acesteia, bărbatul i-ar fi tuns o parte din păr. După acordarea primelor îngrijiri, femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital pentru continuarea investigațiilor medicale și a tratamentului (…) În urma activităților de cercetare desfășurate de polițiștii din cadrul Secției Rurale Întorsura Buzăului, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbatul de 31 de ani. La data de 15 noiembrie a.c., în baza propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, instanța competentă a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, transmit reprezentanții IPJ Covasna.

Nu a fost singurul caz de violență domestică. Sâmbătă dimineața, polițiștii Secției de Poliție Rurale Baraolt au intervenit după ce un bărbat de 31 de ani din comuna Belin s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de concubina sa, încălcând un ordin de protecție emis de Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit IPJ Covasna, bărbatul poartă un dispozitiv electronic de supraveghere, în urma unor incidente anterioare, iar acum, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție.

Tot sâmbătă, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați de o femeie de 35 de ani, care ar fi fost amenințată de concubinul său.

„Femeia ar fi încercat anterior să încheie relația cu bărbatul, care, în aceste circumstanțe, a manifestat un comportament agresiv și a amenințat-o, generându-i teamă și constrângând-o să continue relația. Pentru a preveni escaladarea situației și pentru a proteja siguranța femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, care îi interzice bărbatului să se apropie la mai puțin de 50 de metri de femeie, de locul de muncă și de reședința acesteia. De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare, cercetările fiind desfășurate sub coordonarea procurorului”, transmit reprezentanții IPJ Covasna.

Polițiștii îi încurajează pe cetățeni să nu rămână indiferenți în fața violenței și să anunțe autoritățile atunci când au cunoștință despre astfel de situații.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio