Ştiri locale

Autoritățile județene se pregătesc pentru iarnă. Costurile pentru întreținerea drumurilor județene, cu 15% mai ridicate față de anul trecut

Costurile pentru întreținerea drumurilor judeţene pe timpul iernii vor fi cu circa 15% mai ridicate față de anul trecut, având în vedere scumpirea materialelor de construcții, a manoperei și a carburanților.

Lucrările vor fi realizate și în acest an de S.C. Drumuri şi Poduri Covasna S.A, aflată în subordinea Consiliului Judeţean, contractul fiind valabil 5 luni, între 1 noiembrie a.c. şi 31 martie 2023, cu posibilitatea prelungirii în caz de condiții meteo nefavorabile.

Publicitate

Potrivit autorităților județene, vor fi operaționalizate 4 baze de deszăpezire, câte una în zona municipiilor Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, respectiv în zona localităților Baraolt şi Întorsura Buzăului, care vor acoperi întreaga reţea de drumuri administrată de Consiliul Judeţean.

Conform estimărilor, pentru întreg sezonul de iarnă vor fi necesare aproape 10.462 tone de nisip și aproape 2.406 tone de sare, jumătate din cantitatea necesară urmând să fie distribuită până la 1 noiembrie. Pentru Baza de deszăpezire Sfântu Gheorghe a fost estimat un necesar de peste 2.676 de tone de nisip și peste 625,5 de tone de sare.

În total, echipajele companiei Drumuri și Poduri Covasna SA vor deszăpezi în acest an aproape 257 de km de drumuri județene.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio