
Autoritățile covăsnene, lăudate pentru gestionarea deșeurilor. Ministrul Mediului: „Județul Covasna este pe primele locuri în țară, iar Sfântu Gheorghe este pe podium la acest capitol”
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, care s-au aflat vineri în județul Covasna pentru a marca Ziua Gărzii Naționale de Mediu, au lăudat autoritățile județene pentru „gestionarea exemplară” a deșeurilor, comparativ cu alte județe din țară.
Ministrul Tánczos Barna a declarat, într-o conferinţă de presă susținută la Sfântu Gheorghe, că județul Covasna este pe primele locuri în țară, iar municipiul Sfântu Gheorghe se află pe podium, după Sibiu și Oradea, în ceea ce privește reciclarea, colectarea selectivă și gestionarea deșeurilor biodegradabile.
„Eu sunt harghitean și trebuie să spun, câteodată cu durere în inimă, că județul Covasna este în fața județului Harghita la acest capitol, dar cele două sunt printre cele mai bune județe care organizează cum trebuie activitatea de colectare a deșeurilor. Domnul președinte Tamás Sándor a spus că județul Covasna este pe primul loc iar Sfântu Gheorghe este cel mai frumos și curat municipiu din țară, și nu pot să îl contrazic. Nu există un cronometru cu care să putem verifica cine este primul, dar cu siguranță și în statisticile și în clasamentele făcute de Societatea Academică Română, de exemplu, județul Covasna este pe primele locuri, iar Sfântu Gheorghe este pe podium, în cel mai rău caz este pe locul 3 după Sibiu și Oradea. Ne aflăm în județul care a organizat în mod exemplar activitatea de colectare separată a deșeurilor în localități, județul care a organizat exemplar reciclarea acestor deșeuri, o colectare exemplară a deșeurilor biodegradabile, ceea ce este un lucru foarte important. Se vede cu ochiul liber, și în oraș, și în satele din Covasna, că acest județ s-a preocupat de colectarea separată și organizarea întregii activități de gestionare a deșeurilor”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Cu toate acestea, ministrul a precizat că încă există comunități unde, în lipsa unei educații de mediu, nu se acordă suficientă atenție gestionării deșeurilor, iar populația continuă să arunce gunoaie la voia întâmplării, în natură.
„Am venit în județul Covasna pentru a arăta că autoritățile locale au înțeles foarte bine rolul pe care îl au în gestionarea deșeurilor”
În cadrul conferinței de la Sfântu Gheorghe, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Aurelian Păduraru, a declarat că autoritățile publice locale din județul Covasna au înțeles foarte bine rolul pe care îl au în gestionarea deșeurilor, dovedind că soluțiile legislative și administrative existente funcționează.
„Venind dinspre Covasna și intrând în Sfântu Gheorghe am constatat că aici este un loc foarte frumos. Această depresiune e înconjurată de munți, are un specific turistic, e un loc atrăgător, cu energie, unde te simți foarte bine, dar dincolo de relief, am observat că județul Covasna este curat, municipiul Sfântu Gheorghe este curat, cochet și cu siguranță locuitorii de aici se simt foarte bine. Autoritatea publică locală are, conform Codului administrativ, directă responsabilitate cu privire la organizarea și funcționarea serviciilor publice județene, în general, și în special a serviciilor de salubrizare. Am venit în județul Covasna pentru a arăta că autoritățile publice locale au înțeles foarte bine rolul pe care îl au cu privire la acest sistem de management al deșeurilor, înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitare, și ne arată că această soluție legislativă și administrativă poate funcționa (…) Avem 3 pârghii la îndemână cu privire la protecția mediului: educația, cointeresarea materială și coerciția (…) Lăsând deoparte sistemul administrativ, cu fonduri, nu putem avea eficiență la nivel instituțional dacă mentalitatea cetățeanului este de a nu acorda importanță mediului înconjurător. În perioada următoare, vom insista pe îndeplinirea atribuțiilor care le revin tuturor instituțiilor, începând cu Poliția Locală care are atribuții foarte clare în legislația de funcționare, de a constata contravențiile la mediu”, a declarat șeful Gărzii Naționale de Mediu.
Acesta a mai precizat că în a doua jumătate a anului trecut, autoritățile de Mediu și Ministerul de resort au făcut demersuri în vederea modificării legislației privind regimul deșeurilor, iar pentru persoanele fizice depistate că încalcă legislația de mediu „amenzile sunt deosebit de mari”.
„Avem și măsuri complementare de confiscare a autovehiculelor atunci când se aruncă deșeurile din mașină. Vom avea acțiuni cu Poliția și Jandarmeria Română, și sperăm că vom educa prin coerciție, dacă educația prin lecții nu este de ajuns”, a mai spus Aurelian Păduraru.
Ministerul Mediului a inițiat mai multe proiecte și programe în vederea combaterii fenomenului abandonării deșeurilor, inclusiv de educare a populației, pornind din școli – prin programul național „Săptămâna verde”, lansat în acest an, și pentru care în cursul zilei de joi a fost alocat un buget de 100 de milioane de lei.
Pe lângă acest program, Ministerul Mediului a implementat anul trecut un sistem de trasabilitate pentru combaterea traficului și preîntâmpinarea abandonării deșeurilor aduse din alte țări, iar Administrația Fondului de Mediu (AFM) va finanța un program nou care va implica autoritățile locale și ONG-urile în lupta împotriva deșeurilor, defrișărilor ilegale sau a lipsei de interes pentru mediu, în general.
„Alături de colegii noștri din cadrul Gărzii de Mediu, am implementat începând cu anul trecut probabil cel mai important proiect nou în combaterea traficului de deșeuri, un sistem de trasabilitate prin care la graniță se verifică fiecare transport de deșeuri sau articole second-hand. Extindem acest sistem și implementăm reguli noi pentru comercializarea bunurilor second-hand, pentru a avea un control cât mai riguros cu privire la destinația acestora, și pentru a preîntâmpina abandonarea deșeurilor aduse din alte țări în România (…) Desfășurăm și o activitate de pionierat, pentru că sistemul SIATD (Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor – n.r.), dezvoltat și completat cu această trasabilitate a deșeurilor transfrontaliere, este un exemplu bun și pentru alte state membre din Europa în ceea ce privește rezolvarea problemei de trafic ilegal transfrontalier de deșeuri (…) Conștientizarea la nivelul comunității este la fel de importantă, motiv pentru care avem în derulare campania națională Colectează separat! Reciclăm în România – o campanie finanțată tot prin AFM (…) Educăm, conștientizăm, atragem atenția asupra acestei probleme, ca să mergem în paralel cu activitățile de control și educare-conștientizare”, a declarat Tánczos Barna.
Potrivit ministrului, noul program va fi lansat în cursul acestei luni, iar autoritățile locale și ONG-urile sunt încurajate să depună proiecte care vizează pădurile, gestionarea deșeurilor, calitatea aerului, precum și activități de conștientizare-educare, pregătire profesională sau programe pentru adulți și pentru copii, fiecare proiect urmând să poată obține finanțări de cel mult 500.000 de lei.
(Ioana Ardeleanu)