Ştiri locale

Au început înscrierile la Tabăra interetnică de teatru organizată de Osonó

Teatrul Independent Osonó, în parteneriat cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, va organiza între 24-28 iulie a VII-a ediţie a Taberei Interetnice de Teatru, care se va desfăşura în Valea Crișului din județul Covasna, cu scop de a crea un spaţiu de întâlnire şi de cunoaştere pentru tinerii români şi maghiari, prin jocuri teatrale şi de echipă, exerciţii de autocunoaştere şi de dezvoltarea a personalităţii. Astfel, tabăra este destinată tinerilor maghiari şi români, pasionaţi de teatru şi care au vârsta peste 15 ani.

Atelierele vor fi conduse de Fazakas Misi, conducătorul şi regizorul Teatrului Osonó, şi de Fatma Mohamed, actrița la Teatrul Andrei Mureșanu  din Sfântu Gheorghe. Pe lângă atelierele teatrale, tinerii vor începe fiecare dimineaţă cu exerciţii de încălzire fizică şi mentală, iar seara vor repeta scenele pe care o să le prezinte în ultima zi a taberei.

Taxa de participare este de 470 lei, sumă care include cazarea şi masa de trei ori pe zi, precum şi atelierele (workshopurile). Cei interesaţi se pot înscrie pe email osonoszinhaz@osono.ro până în data de 10 iulie.

Despre atmosfera Taberei din 2021, participanții și-au exprimat opiniile și entuziasmul în următoarele articole:

Baló Nonó: „În tabăra asta am trecut prin niște stări pe care le-am trăit atât de intens, cum nu mi s-a mai întâmplat până acum în viața mea. Nu o să uit niciodată sentimentul special pe care mi l-a provocat faptul că fac parte dintr-un grup, dintr-o comunitate care m-a acceptat. În orice clipă și cu oricine din tabără am putut să fiu eu însumi. În foarte scurt timp am putut să clădim încrederea dintre noi. Am putut să fiu sigur de mine la ateliere, dar și în alte activități.”

Beáta Csürös: „Tabăra asta a fost cea mai bună dintre toate cele la care am participat până acum. Am învățat și m-am distrat în acelaşi timp. Am cunoscut prieteni noi, am avut și petrecere, dar am putut să şi-mi aprofundez  cunoştinţele în domeniul teatrului. Și cel mai important lucru este că am reuşit să nu-mi mai fie frică de propria mea voce sau de gândurile mele.”

Barbara Fazakas: „În tabăra asta am primit niște lucruri pe care niciodată nu le-am căpătat altundeva. Am descoperit că și în mine există empatie și energie. Niciodată nu m-am gândit că există o formă de teatru în care nu jucăm cu măști pe sufletele noastre, ci ne descoperim pe noi înșine prin alţii. Niciodată nu m-am gândit că e atât de important pentru un actor să se cunoască atât de bine pe el însuși.”

Publicitate
banner we radio