
Au fost puse în vânzare abonamentele pentru a doua ediție a Festivalului Sepsi Tabakó
Abonamentele pentru cea de a doua ediție a Festivalului cultural și de tineret „Sepsi Tabakó”, programat să aibă loc în perioada 31 august – 2 septembrie la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe, au fost puse în vânzare. Anunțul a fost făcut joi seara, de viceprimarul municipiului, Vargha Fruzsina.
Prețul unui abonament pentru cele 3 zile de festival este de 149 de lei, iar tinerii care doresc să campeze vor avea de achitat o taxă suplimentară de 69 de lei. Abonamentele pot fi achiziționate de pe site-ul dedicat evenimentului (AICI).
Potrivit organizatorilor, ediția din acest an le va a oferi locuitorilor din Sfântu Gheorghe accesul la o gamă largă de programe educative şi artistice, iar una dintre atracțiile principale va fi o promenadă care va face accesul către săli de prezentare, târguri, ateliere de artă, muzică stradală, cafenele, zone de relaxare şi programe și activități pentru copii, promit organizatorii.
Bugetul total alocat pentru realizarea evenimentului a fost estimat la 1.620.242 lei, sumă din care 500.000 de lei se estimează că vor fi adunați din vânzarea biletelor.
Joi, consilierii locali au aprobat încheierea unui contract de asociere între Municipalitate, Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Mathias Corvinus Collegium, Vibe Events Management SRL şi Asociația „Komitátusz”, în vederea organizării festivalului.
La fel ca în prima ediție, evenimentul va fi structurat în trei „schimburi”, după programul în care se lucra pe vremuri în această fabrică. Printre altele, în schimbul de dimineaţă vor avea loc programe educaţionale, workshop-uri pe diverse teme de interes, cum ar fi politica, economia, psihologia, sănătatea mintală, inovațiile digitale, cultura, designul și sculptura, tehnologia şi sportul, dar și prezentări de tip TEDx susținute de sportivi și speakeri internaționali și autohtoni.
În cel de-al doilea schimb, după-amiaza şi seara vor avea loc concertele unor formații din Ungaria şi Transilvania, o parte dintre artiştii invitați fiind: Beton.hofi (HU), Punnany Massif (HU), Tankcsapda (HU) sau Parno Graszt (HU), iar în schimbul trei, accentul se va pune pe muzica electronică, tinerii putând alege între două locații cu DJ și petreceri cu diverse stiluri de muzică.
Potrivit organizatorilor, „programul muzical a fost creat ținându-se cont de nevoile tinerilor”.
„Invităm cei mai populari artişti din Ungaria şi Transilvania, dar dorim să oferim şi un spațiu pentru artiştii locali, unde se pot prezenta publicului larg”, transmit aceștia.
La finalul lunii iunie, în cadrul unei conferințe de presă, organizatorii au promis că în acest an lista artiștilor va fi completată inclusiv cu invitați din România, aceasta fiind una dintre nemulțumirile exprimate de locuitorii de etnie română după ediția de anul trecut, în care programele pentru tinerii nevorbitori de limba maghiară au lipsit. La vremea respectivă, viceprimarul Vargha Fruzsina a declarat că motivul a fost timpul scurt de organizare.
La prima ediție, în cele 3 zile de festival au participat 21.243 de persoane, iar la finalul anului trecut a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun festival nou” în cadrul European Festival Awards din Olanda.
(Ioana Ardeleanu)