Ştiri locale

Au fost desemnați câștigătorii concursului instalații publice pentru pulzArt7

Jurizarea concursului de proiecte pentru instalațiile pe spațiul public în cadrul Festivalului de Arte Contemporane pulzArt7 s-a încheiat. Pe baza criteriilor stabilite anterior, juriul a acordat cel mai mare punctaj acelor proiecte care au respectat cele mai multe dintre criteriile de departajare, clasându-se astfel pe primele trei locuri.

La sfârșitul lunii iulie, organizatorii au lansat către doritori invitația de a se înscrie în concurs cuproiecte de instalații publice, care să surprindă prin simplitate și ingeniozitate, să inspire publicul și să-i trezească emoții intense și, nu în ultimul rând, să nu mai fi fost expuse în nicio altă expoziție. În total, către echipa de organizare a pulzArt7, au fost transmise șapte proiecte din care au fost selectate cele clasate pe primele trei poziții.

Unul dintre proiectele câștigătoare este cel al concurentei Bartha Beáta, care a convins juriul cu lucrarea sa, intitulată „A(maze)”. Instalația propusă de aceasta va servi drept punct de întâlnire și loc de odihnă în timpul festivalului, atât pentru tinerii și participanții la festival, cât și pentru publicul larg. Cadrul instalației este realizat dintr-o structură metalică, la care se adaugă alte două materiale: o folie de supraviețuire și o prelată rezistentă la apă.

O altă lucrare apreciată de membrii juriului acestei competiții este „Ballance”, a lui Fekete Bálint din Sfântu Gheorghe. La baza instalației interactive propuse de acest competitor se află un copac uscat, pe trunchiul căruia sunt așezate mai multe discuri din diverse materiale prin rotirea cărora se aprind ledurile amplasate de-a lungul ramurilor. Printre materialele folosite, nu numai lemnul, ci și piatra, metalul și plasticul joacă un rol important, simbolizând diferitele perioade de dezvoltare a umanității. „Ballance” își propunde totodată să sugereze că, prin utilizarea corectă și responsabilă a materialelor, omenirea ar putea atinge un echilibru în viitor.

Cel de-al treilea câștigător este Benedek Levente, cu o instalație în aer liber intitulată „Paradisul pierdut”. Acesta își propune să atragă atenția într-un mod aparte asupra reciclării deșeurilor de hârtie. Lucrarea sa este un „laborator” în care ceva ce părea mort și inutil este readus la viață. Pe scurt, deșeurile de hârtie sunt înmuiate câteva zile la rând, uscate și apoi măcinate, pentru ca ulterior să fie plantate într-un pământ fertil în care sunt readuse la viață, printr-o tehnică foarte interesantă. În timpul festivalului, publicul va putea urmări diferite etape de creștere a plantelor prin această metodă inedită.

În procesul de selectare a celor trei instalații câștigătoare, juriul a ținut cont de câteva aspecte esențiale, între care unicitatea, simplitatea, specificul locului, fezabilitatea și minuțiozitatea, punctând totodată și calitatea conținutului și valoarea estetică a proiectelor.

Cele trei instalații câștigătoare vor fi expuse în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe pe toată durata festivalului pulzArt7, respectiv 19-22 septembrie.

(Biroul de comunicare PulzArt7)

banner we radio