Sport

Attila Hadnagy după decizia Comisiei de recurs a FRF: „Cum să mergem spre normalitate când în 2023 legalizăm xenofobia?”

Oficialii Sepsi OSK sunt șocați de decizia Comisiei de recurs din cadrul FRF, care a stabilit joi, după mai multe amânări, că partida cu FC U Craiova 1948 se va rejuca săptămâna viitoare, deși inițial Comisia de Disciplină a decis ca oltenii să piardă cu 3-0 la „masa verde”. Directorul general al clubului din Sfântu Gheorghe, Hadnagy Attila, a declarat că deși partidele de fotbal trebuie încheiate pe teren, decizia nu este una corectă, astfel că va fi atacată la TAS.

„E cel mai negru scenariu care s-a întâmplat. Nu ne e frică să rejucăm meciul cu Craiova, am zis din prima că meciurile trebuie să se termine pe teren, dar de ce avem un regulament? Și domnul observator și arbitrul au aplicat ce trebuia, au oprit meciul, s-a aplicat regulamentul normal, 3-0 la masa verde și amendă pentru Craiova, dar vedem acum legea domnului Mititelu, sau legea junglei. De 2-3 săptămâni auzim că domnul Mititelu zice că 100% sigur o să se rejoace meciul, că așa e normal, deci înseamnă că domnul Mititelu a decis să rejucăm. Regulamente vedem că nu există, xenofobia e la ea acasă în 2023, suporterii pot să strige orice vor ei, pentru că oricum nu se aplică regulamentul. E ceva de nedescris, deja ne e scârbă să mai vorbim despre fotbal, deja nu mai e fotbal. Mergem mai departe la TAS pentru că așa ceva nu se poate”, ne-a spus Attila Hadnagy.

Întrebat dacă există vreo speranță ca decizia să fie „întoarsă”, directorul general al clubului din Sfântu Gheorghe a declarat că, cel mai probabil, decizia este una definitivă.

„Sincer nici nu l-am întrebat pe avocatul nostru dar nu cred că se mai poate face nimic. Dacă așa s-a hotărât, cred că e definitiv. Am înțeles că joia viitoare ar trebui să se rejoace meciul, dar cine se mai gândește la fotbal?! Ăsta nu mai e fotbal, deja vorbim de omenie, de regulament. Fiecare e după legea lui. Cum să mergem spre normalitate când în 2023 legalizăm xenofobia? Înseamnă că oricând avem 3-0 la pauză cu o echipă oaspete care are suporteri mulți, dacă suporterii încep să strige mesaje xenofobe, arbitrul oprește meciul, după care îl rejucăm de la 0-0 pentru că regulamentul nu există, fiecare face ce vrea”, a mai spus directorul general al Sepsi OSK.

Amintim că pe 29 ianuarie, partida dintre Sepsi OSK și U Craiova 1948 a fost suspendată din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni. Arbitrul Andrei Chivulete a decis să întrerupă meciul, în încercarea de a-i convinge pe suporterii Craiovei să renunțe la scandările controversate. După pauza de 10 minute minute, jocul a fost reluat, însă fanii au continuat cu scandările reprobabile. La doar câteva zeci de secunde de la reluare, Andrei Chivulete a decis suspendarea definitivă a jocului.

Luna trecută, Comisia de Disciplină a FRF a decis că partida dintre Sepsi OSK și FC U Craiova 1948, să fie câștigată de covăsneni cu 3-0 la „masa verde”, iar oltenii, care au primit și o amendă de 22.500 de lei, nu pot avea spectatori timp de 6 meciuri. Ambele cluburi au fost amendate, Sepsi OSK primind cea mai mare sancțiune – 25.000 de lei pentru organizarea defectuoasă a partidei.

Ulterior, după mai multe amânărim, Comisia de recurs a decis joi rejucarea partidei și reducerea sancțiunii aplicate echipei Sepsi OSK la 10.000 de lei, în schimb, a menținut sancțiunile aplicate echipei oltene (22.500 de lei amendă și 6 etape fără spectatori în tribune).

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio