Ştiri locale

Atenţie la motociclişti! Întâlnire şi paradă a motocicliştilor la începutul lunii mai, pe străzile din Sfântu Gheorghe

Asociaţia Free Adventurer Bikers din Sfântu Gheorghe organizează, la începutul lunii mai, a șaptea ediţie a întâlnirii motocicliştilor din zonă „Atenție la motocicliști!”. Ideea a fost preluată din marile oraşe, unde sub genericul „Stop accidentelor, viaţa are prioritate”, cu sprijinul Poliţiei Rutiere au loc evenimente similare.

Evenimentul din acest an va fi organizat sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 10:00, în parcarea fostului Hotel Bodoc, unde motocicletele vor fi expuse și vor putea fi admirate până la ora 12:00, când participanții vor porni în paradă pe străzile orașului, până la Casa Iris din strada Lăcrămioarei.

În fiecare an, pentru „expoziția” și parada motocicletelor de la Sfântu Gheorghe se adună peste 150 de participanți din toată țara.

„A VII-a paradă cu motocicliști va avea loc pe 6 mai (sâmbătă). Punctul de plecare va fi de la parcarea fostului hotel Bodoc. Adunarea va fi de la 10:00, plecare spre traseul desemnat de la ora 12:00, sosire în parcarea de la Casa Iris din strada Lăcrămioarei. Rugăm toți participanții să respecte regulile de circulație în timpul paradei (și nu numai …) și să circule în mod civilizat, astfel încât să putem organiza parada și în viitor”, au transmis organizatorii.

Campania „Atenție la motocicliști” a fost organizată pentru prima dată în 2016, cu scopul de a le atrage atenția conducătorilor auto despre prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor pe șosele, respectiv pentru responsabilizarea participanților în trafic în vederea reducerii numărului de accidente.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio