Ştiri locale

Asociația Salvatore și Crucea Roșie Covasna au lansat programele de Crăciun pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe  

Asociația Salvatore din Sfântu Gheorghe a lansat Tombola de Crăciun, o campanie umanitară cu ajutorul căreia aproximativ 250 de familii nevoiașe din județ, pentru care pregătirea mesei de sărbători reprezintă un efort financiar, vor putea beneficia de alimente de bază și dulciuri.

Persoanele care doresc să se implice sunt încurajate să cumpere bilete de tombolă de la voluntarii Asociației, urmând ca la finalul acțiunii, din sumele adunate, să fie pregătite pachetele cu ajutoare. Prețul unui bilet de tombolă este 10 lei.

„Vom ajunge în tot județul. În prima fază vindem tombole cu ajutorul voluntarilor noștri și cu ajutorul asociațiilor de tineret din județ, din Bixad, Micfalău, Baraolt, Covasna și Lunga, pentru că împreună putem ajuta mai multe familii. Ne-am propus să ajutăm în jur de 250 de familii nevoiașe, cu pachete de alimente realizate prin vânzarea tombolelor”, ne-a spus președintele Asociației Salvatore, Buna Hunor.

Persoanele care se implică în campania de ajutorare a familiilor nevoiașe în pragul sărbătorilor, cumpărând bilete de tombolă, pot câștiga premii constând în articole hand-made, cursuri de prim ajutor oferite de Asociația Salvatore sau produse de înfrumusețare și igienă personală. Extragerea biletelor câștigătoare va avea loc în data de 20 decembrie, pe pagina de Facebook a Asociației Salvatore.      

„Dăruiește un zâmbet pentru o familie! Hai să facem un Crăciun mai fericit pentru mai multe familii nevoiașe! Din contravaloarea sumelor încasate pregătim și distribuim pachete cu  alimente de bază în tot județul. Caută și tu voluntarii Asociației Salvatore, precum și asociațiile de tineret din județ (NYISZ, IKÚ, SZI@, BIFISZ, HÁRIT, FIKOSZ) pentru a putea cumpăra  un bilet de tombolă. Dacă cumperi, ai șansa de a câștiga un premiu!”, se arată pe pagina de Facebook a Asociației.

Tombolă de Crăciun și la Crucea Roșie Covasna   

Și Crucea Roșie Covasna a lansat programul caritabil derulat în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă, cu scopul de a veni în sprijinul familiilor nevoiașe. Prin achiziționarea a 5 bilete de tombolă, o familie nevoiașă poate beneficia de un pachet cu alimente. Doritorii pot achiziţiona biletele de la sediul organizaţiei din Sfântu Gheorghe, strada Kós Károly nr.7, sau direct de la voluntari.

Prin intermediul programului „Tombola de Crăciun”, devenit deja o tradiție în județul Covasna, vor fi realizate pachete care vor conține alimente de bază, cum ar fi făină, zahăr, orez, ulei, paste făinoase, mălai, și chiar bomboane pentru pomul de Crăciun.

La fel ca în cazul Asociației Salvatore, membrii Crucea Roșie vor organiza în data de 20 decembrie o tragere la sorți cu premii puse la dispoziție de diferite instituții și antreprenori din județ, și vor desemna câștigătorii din rândul persoanelor care au achiziționat bilete.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio